Învață să uiți. Dintre câte ți-ai propus să înveți, poate limbi străine sau îndemânări noi, aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care trebuie să le deprinzi. Să înveți care sunt locurile din trecut în care nu mai vrei să te întorci. Fiecare ușă a trecutului trebuie închisă cu grijă. Durerile nu pot fi ignorate, rănile nu pot fi tratate cu superficialitate. Domnul condamnă pe cei care „leagă ușuratic rana poporului Meu” (Isaia 8:11).
Dar cum să închizi această ușă cu grijă, astfel încât să nu te mai întorci în același punct al amărăciunii și al durerii? Trauma nu este doar experiența dureroasă în sine, ci este felul în care percepi experiența, cât de mult îi permiți durerii să te fărâme. Cei care te-au rănit au făcut-o o singură dată, dar tu ai retrăit episodul acela de sute de ori și ai simțit durerea la fel de acut ca prima dată. Trebuie să încetezi să te mai rănești astfel. Trebuie să înveți să îți accepți trecutul și să închizi ușile trecutului tău.
Cristina Olariu – Radio Vocea Evangheliei – Timișoara
Uneori măsurăm necazurile altora și le socotim mici și neimportante în comparație cu ale noastre. Dar felul în care percepi pierderea este mai important decât pierderea în sine. Ceea ce declanșează durerea, este modul în care te gândești la suferința ta: fie îți plângi de milă, sau te încarci cu resentimente față de cei care ți-au greșit sau încerci să înțelegi cum poți folosi durerea ta. Dacă tot trebuie să treci prin pasajul acesta îngust și spinos, ce poți învăța de aici?
Rănile trebuie curățate, îngrijite ca să fie vindecate. Există un drum de ieșire din caruselul emoțiilor negative. Există o cale de a reduce intensitatea vocii trecutului nostru. Aș vrea să vedem cum se închid aceste uși corect.
Cea mai mare ruptură interioară o produce păcatul. S-ar putea să nu ți se pară mare lucru că ai spus o minciună sau că ai făcut un compromis. În realitate, păcatul sfâșie inima. Creează o suferință interioară mocnită. Durerea cea mai acută nu este cea pe care ne-o provoacă ceilalți, ci este cea pe care ne-o provocăm noi înșine, prin înstrăinarea de Dumnezeu, cei care am fost creați după Chipul lui Dumnezeu. Înstrăinarea de acest Chip ne doare, ne fărâmă, ne face să ne urâm pe noi înșine și ne izolează de cei din jur. Păcatele trebuie mărturisite, ca să fie iertate. Dar odată ce ai mărturisit un păcat, închide ușa și pleacă de acolo. Dumnezeu te iartă, și mai mult, te eliberează și îți dă puterea să închei cu el. Nu te mai întoarce în camera aceasta și nu mai purta povara vinovăției și a rușinii. Nu aceasta este modalitatea lui Dumnezeu de a rezolva păcatul. El promite iertare deplină și acceptare totală și o face nu pentru că te-ai autopedepsit, ci pentru că a plătit prețul acestei iertări și a promis-o în Cuvântul Lui.
Cele mai mari dureri și răni emoționale ni le produc oamenii care ne sunt aproape. Aceleași cuvinte spuse de cineva îndepărtat par fără valoare. Dar uneori gesturi, atitudini sau chiar absența unui cuvânt bun, din partea cuiva apropiat, poate provoca durere și însingurare. Dumnezeu ne-a făcut ființe sociale și ne-a creat cu nevoia de a interacționa unii cu alții. Știe cât de adânc ne poate durea trădarea cuiva drag. Domnul Isus îi spunea lui Iuda: „cu o sărutare vinzi pe Învățătorul tău?” Simți amărăciunea din tonul Lui? El înțelege ce simți când ești trădat de cineva în care ai investit mult. Hristos nu rămâne blocat în relația aceasta disfuncțională. Se roagă pentru dușmanii Lui și aceasta este modalitatea în care poți experimenta și tu eliberare de resentimentele tale.
Fă-ți analiza relațiilor, discută cu fiecare persoană cu care ai un conflict și apoi iartă. Fii primul care ia inițiativa în împăcare și nu aștepta ca persoana care ți-a greșit să simtă că te-a rănit și să vină spre tine. Deși ți-ar fi mai ușor așa, nu aceasta este modalitatea corectă de a rezolva relațiile. Oamenii care ți-au greșit de multe ori, nici nu își dau seama că te-au rănit, iar tu rămâi sclavul resentimentelor și amărăciunii.
Închide corect ușa aceasta și nu te mai întoarce la greșelile celor care te-au rănit. Observi că este un model în închiderea ușilor trecutului? Recunoaștere, asumare și decizia de a merge mai departe.
Cultivă obiceiuri noi. Ieși din matricea acelorași gânduri, locuri, obiceiuri, care te duc din nou în trecut, în zonele în care ai experimentat durerea. Gândește-te la moduri noi în care ai putea să faci ceva cu ceea ce ai, ca să fii de folos cuiva. Fă-ți curat în dulap și donează-ți hainele pe care nu le mai porți. Multe poartă încă amintirile drumurilor tale. Organizează-ți timpul liber astfel încât să eviți perioadele lungi de lâncezeală cu propriile gânduri și remușcări. Înconjoară-te cu oameni care cred și oferă speranță, oameni care știu să zâmbească și să slujească. Propune-ți să devii o astfel de persoană. Deși par lucruri exterioare, ele sunt instrumente care te ajută în procesul de vindecare.
Trăiește-ți corect solitudinea. În timp ce singurătatea doare, solitudinea te încarcă. Solitudinea îți creează spațiu de reflecție și analiză, te invită să aprofundezi și să cauți răspunsuri. Găsește-ți cărți miezoase și mentori duhovnicești pentru acest timp. În schimb, singurătatea este decuplarea de la lumea din jur. Se poate întâmpla să fii înconjurat de mulți oameni și totuși să te simți îngrozitor de singur, pentru că ceea ce trăiești și ceea ce exprimi sunt două lucruri diferite. Poate că nu găsești limbajul potrivit de a te exprima, sau poate că nu te simți înțeles de cei din jur. Fă distincția dintre solitudine și singurătate și cultivă relații puține și de calitate. Hristos se retrăgea adesea în solitudine, dar se înconjura de ucenici, de oameni în care investea. Alege-ți oameni pentru care să te faci disponibil, cărora să îți propui să le oferi ceva din atenția, timpul, slujirea ta. Vei descoperi cât de puternic te poate schimba faptul că te pui la dispoziția lui Dumnezeu ca să fii un sprijin pentru cineva. „Cel ce udă pe alții va fi udat și el”, spune cartea Proverbelor (11:25).
Fiecare pagină din viața ta se leagă de cea precedentă, însă modul în care aceste verigi se înlănțuiesc țin în mare măsură de alegerile noastre. Nu permite trecutului să te dărâme, ci folosește-l ca să crești și să scrii pagini noi, frumoase pentru viața ta.
Victor Frankl susținea că „o ființă umană poate pierde orice, mai puțin capacitatea de a alege cum să reacționeze în fața pierderii”. Poți alege să te îngropi în autocompătimire sau poți alege să înveți cum să folosești durerea ca să crești.
Dumnezeu îți spune că are lucruri noi pentru tine. Nu te mai întoarce în trecut și nu mai trăi aceeași suferință de mai multe ori. E suficient că ai fost rănit o dată. Nu te mai răni singur retrăind experiența ta dureroasă. Drumurile noi se croiesc pentru oamenii care au învățat să nu își ascundă cicatricile, ci să le folosească pentru a ajunge mai bine la oamenii din jurul lor. E un limbaj al dragostei, al autenticității și vulnerabilizării. După Înviere, Mântuitorul a apărut într-un trup nou, care păstra urmele rănilor. Este limbajul iubirii Lui pentru noi, este invitația Lui de a ne apropia de El pentru a fi vindecați, este modul în care ne spune că ne înțelege suferința și că nu o ignoră.
Folosește-ți durerea.
