„Eu sunt aici. În fiecare clipă. Simți? Nu are de ce să îți fie teamă.”
Da, El răstoarnă planuri și situații, îți închide uși, uneori simți că îți ia preșul de sub picioare… poate nu îți arată luminița de la capătul tunelului în toate situațiile. Poate te surprinde cu un diagnostic la care nu te aștepți. Și totuși. El rămâne prezent. Neschimbat. Iubitor. Răbdător. Atotputernic.
De multe ori m-am gândit de ce vine creșterea doar după frângere. Cred și simt că este un proces natural. Anotimpurile blânde și calde ale vieții au rolul lor – îți oferă timp să îi slujești pe alții, să te implici în diferite nevoi, să întinzi o mână. Dar în iarna plină de furtuni, e timpul să te oprești, să cercetezi inima până în adâncurile ei și să vezi ce îți vorbește Dumnezeu.
Pe mine El m-a surprins în primăvara vieții – și la propriu și la figurat. Era luna mea preferată din an – luna mai. Frumusețea naturii m-a impresionat deplin și de această dată. Mă deconectez de tot și toate mergând în livadă, printre copacii înfloriți și mă pierd printre ei cu orele. Stau și îl văd pe Creator în fiecare petală, albină, mugur ce vrea să plesnească. Parca toate cântă, trebuie doar să îți faci liniște în suflet, să le asculți.
Flavia Silaghi
Și așa din senin, Dumnezeu îmi pune în gând să merg la medic. Sănătoasă (așa credeam eu), plină de energie și cu o agendă încărcată până în toamnă, cu planuri și liste, El alege să schimbe fila. Alege să mă surprindă cu ceva la care sincer, nu m-aș fi gândit. Cum să mergi la medic, deși te simți bine, iar de acolo să ieși cu vestea că sunt mari șanse să ai cancer?
Stând pe pat la examinare, am primit o imagine: simțeam că plutesc pe un râu atât de lin și albastru, de o claritate uimitoare, iar apa mă purta atât de ușor și plăcut în jos, iar eu admiram cerul. O pace de nedescris mi-a cuprins inima și mintea. Mi s-au derulat în față atâtea situații prin care Dumnezeu și-a arătat puterea în viața noastră. Situații-limită, intervenții miraculoase, pietre de aducere aminte. Am decis să nu las nici o fărâmă de frică în fața acestui diagnostic. Nu el mă reprezintă, ci Dumnezeu. Trupul este trecător, supus degradării, bolilor și încercărilor, însă prin toate El șlefuiește adânc.
Chiar atunci mi-a vorbit că El își va face lucrarea în viața mea prin toata această încercare. Diagnosticul s-a confirmat după analize, era vorba de cancer tiroidian. Deși din punct de vedere omenesc aș fi fost îndreptățită să fiu supărată sau cel puțin îngrijorată, inima mea era dominată de o pace pe care nu o puteam explica nimănui. Ce frumos lucrează Dumnezeu! Minunile au început una după alta – nu avusesem nici un fel de disconfort.
Boala a fost descoperita în stadiu incipient, datorită bunătății lui Dumnezeu și înțelepciunii medicilor. Mi s-au explicat următorii pași: operația de tiroidectomie totală, biopsie, analize, tratament. Medicii au fost alături de mine în tot acest proces, cu siguranță trimiși și ghidați de Medicul cel mai priceput. Am încredințat în mâna Lui totul – inima, trupul, mintea și tot ce urma să vină. Bucuria a fost să am un sprijin real din partea soțului meu, a copilașilor, a familiei lărgite, a prietenilor și a bisericii în care Dumnezeu ne-a așezat.
E așa încurajator să simți că ești purtat în rugăciuni. Cele două luni până la operație mi-au oferit un timp de introspecție, de rugăciune și dependență de Dumnezeu. El mi-a vorbit: „nu îți fie teamă de cancerul trupului, ci de cel al sufletului”. Deplin încredințată că El va lucra după planul Lui, am mers mai departe și am parcurs toate etapele, spre mirarea și încurajarea mea – cu bucurie.
Detaliile cu care El a lucrat mi-au reamintit ce valoroși suntem în calitate de copii ai Lui. El s-a aplecat spre mine, cu o blândețe și o gingășie de nedescris. Nu mi-a îngăduit durere fizică, operația a decurs atât de lin, iar perioada de recuperare a fost o altă minune – fără dureri sau slăbiciune.
Îmi amintesc ce frumos cădeau razele de lumină pe patul spitalului, de parcă El le-a trimis să mă mângâie, să îmi amintească: „Eu sunt aici. În fiecare clipă. Simți? Nu are de ce să îți fie teamă. Eu te-am creat, te cunosc până în cel mai mic detaliu. Eu îngădui boala și eu o vindec. În mâna Mea sunt toate. Trebuie doar să te încrezi.” M-am aruncat în brațele Lui și am știut că acolo e cel mai bine!
De acolo nu mai vreau să plec. Și acolo continui să rămân. Fie că mă va duce pe munți, fie în văi. Încredințează-ți suferința în Mâna Lui și lasă-L să lucreze. O va face, dar după planul Lui. Lasă-L să te modeleze, chiar și atunci când doare. Așa vei crește, iar apoi îi vei putea sluji pe alții. Rămâi ancorată în Scripturi, acolo vei găsi hrana care te va conduce, care îți va da putere.
Mulțumește-I. Mereu. Pentru toate. Suferința te frânge, iar apoi te crește. Iar creșterea te duce mai aproape de Cer.
Cu prețuire, Flavia
