M-am așezat tăcută în fața ușii, cu un buchet de flori primit. Nici măcar nu m-am obosit să-l culeg. Doar l-am primit. Atâtea flori frumoase și pline de parfum, că ar fi umplut fiecare încăpere a inimii mele, dacă aș fi deschis ușa din fața mea. Nu îmi era dăruit ca să stau cu el în mână, ci să-l pun în casă, pe masă și să parfumeze totul în jur; sau să-l împart.
Dar am stat în fața ușii, cu buchetul în mână. Aș fi apăsat pe clanță să pășesc în camera pe care scria numele meu. M-am tot gândit că nu sunt vrednică nici de buchet, nici de chemare, de invitația pe care am primit-o. Pe ușă scria cu litere aurite numele meu, în stil cursiv, de parcă cineva a îndoit metalul atât de majestuos, lăsându-l în relief. Am stat cu ochii ațintiți pe text și am uitat ce aveam de făcut.
O, da, mi-a fugit mintea… „Doamne, nevrednicia mea!”
Și prima floare a căzut așa cu putere că a zguduit pământul. M-am speriat și am strâns buchetul în brațe. M-am aplecat printre florile ce îmi umpleau ființa și am ridicat floarea căzută. Oh, cât m-am chinuit să o pun la loc. Am încercat să o leg de buchet cu ață, cu sârmă, cu fier înroșit, dar îi cădeau petalele și a murit.
A doua floare a căzut la pământ și am plâns. Am și uitat că stăteam în fața ușii. Am uitat de celelalte flori, am uitat de ce eram acolo, și mă tot gândeam cum să pun florile la loc. Îmi părea așa de rău că au căzut, se simțea așa adânc lipsa lor din buchet și teama de a nu pierde altele. Dar, a treia floare a căzut la pământ. Și tristețea își făcea un loc ușor în inima mea. Am întins mâna înspre ușă, dar m-am oprit. Stai să-mi aranjez buchetul, să nu se vadă florile lipsă.
Și în obsesia mea de a le aranja, a mai căzut o floare. Am dat-o cu piciorul la o parte.
Lavinia Jinar
Deja nu mai conta, mai aveam flori, dar parcă în buchet erau atât de multe goluri. Lipsea blândețea, pacea, bucuria, atâtea roade, atâtea flori frumoase, și mă uitam la ce a mai rămas. „Doamne, acum chiar nu sunt vrednică să merg; cum să intru așa cu buchetul acesta distrus?”
Am stat în fața ușii și am uitat că florile au nevoie de apă, de soare, de hrană.
Am stat acolo când atâția oameni au trecut pe lângă mine.
Mă tot gândeam că, măcar dacă le-aș fi dăruit florile, chiar și câte o petală, nu le-aș fi pierdut degeaba. Cu buchetul strâns la piept, am început să plâng. „Doamne, mi-am uitat menirea; te rog, adu-mi aminte ce am de făcut.”
Ușa… pe ușă e numele meu, ar trebui să intru pe ea, dar am buchetul atât de ofilit. Un pas s-a auzit în spate. „Oh, Duhule Sfinte, am uitat că ești aici cu mine, că suntem invitați împreună. M-am concentrat atât de mult pe buchet!”
Pe drumul lăturalnic de lângă casa mea, am dat peste un om plin de tristețe. M-am întristat și eu. Stând cu florile în brațe, m-am simțit nedemnă să intru pe ușa mea, așa că am pășit spre el. I-am oferit o petală, sperând să-i aduc un strop de bucurie. Ca o petală firavă, frumoasă și mirositoare, s-a așezat un pic de fericire pe inima mea. Cu timpul, am început să împart petale, și parcă nu se mai ofileau. Am văzut că aduc bucurie, speranță și pace, în timp ce sufletul meu se umplea de bucurie. Mi-a mai rămas în brațe doar nădejdea și o strângeam tare la piept. Nădejdea de a-L vedea pe Domnul meu, eram invitată la petrecerea Lui. Oh, cât de mult îmi doream să-i povestesc despre aventurile cu Duhul Sfânt și cum am împărțit împreună florile. Am intrat pe ușa cu numele, nu cu un buchet, ci doar cu o floare. Pășind în cameră, am observat vaze pline cu flori. Zeci de culori și arome îmbiau încăperea. Cât de minunat și spectaculos era totul! Oh, dacă și celelalte flori ar fi fost aici, ce peisaj splendid ar fi ieșit! „Doamne, cât de ușor le-am pierdut; atât mai am din tot ce am primit, nădejdea.”
Am înțeles că fiecare petală oferită a adus cu ea altele și astfel s-au format o mulțime de flori. Am strâns un buchet mare din ele și am început să împart. Soțului i-am arătat dragostea, și la copii îndelunga răbdare. Am oferit prietenilor pacea și bucuria, iar colegilor de serviciu – răbdarea. Vecinilor le-am semănat iubirea, iar pe ici, pe colo, credincioșia. Ce minunat arăta nu doar camera mea, ci întreaga stradă! Ce frumoase sunt florile și ce parfum plăcut au! Dacă aș fi stat în ușa cu buchetul în brațe, astăzi cămara și strada mea ar fi fost pustii și mohorâte. Mă bucur că am ascultat de Duhul Sfânt să le împart, să nu le las să se ofilească.
Fiecare dar primit, este o oportunitate de a sluji celor din jur. Ele nu sunt menite să rămână în brațe, nici să ne bucurăm doar de aroma lor, ci să fie folosite în slujire. Odată plantate în slujire, acestea rodesc. Atunci când vei intra pe ușă la masa mirelui, te vei mira de cât de mult au rodit. La fel Roada Duhului, odată pusă sămânța în noi, ea poate înflori și da rod, atunci când umblăm cu Duhul Sfânt. Am primit așa multe daruri și talanți, nu le ține în brațe fără să le folosești și să le pierzi.
„Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21)
