FILE DIN JURNALUL DE MISIONAR
Africa mea: o poveste despre har, speranță și nesfârşită iubire
Rugăciunea aceasta au făcut-o și alții, dar o fac și eu. E vorba despre Africa, Tată. Vreau să mă rog pentru plecarea mea în Africa. Nu știu când va fi și cum va fi. Nu vreau să mă gândesc la asta, știu că Tu porți de grijă. Vreau să porți de grijă acestei lucrări și să mă ajuți să o duc la capăt. Acum e doar un îndemn, un gând ce nu-mi dă pace în ultima vreme. Voi merge în Africa.
- O dimineață și o seară. O plimbare și un cer înnorat. N-am fost încălzită de razele soarelui. Îmi părea ascuns. Și nici ploaia măruntă n-a fost urmată de-un zâmbet colorat pe cer. Era o simplă zi. Și totuși, chiar și prin simplitatea ei, a fost o zi de căpătâi. Luni la rând au trecut fără vreo însemnătate. Luni la rând, Vocea a păstrat tăcerea. Când avea să vorbească, avea să spună că soarele a strălucit mai luminos, că ea aducea multă lumină. Avea să spună că pentru mine, în ziua aceea s-a înălțat un curcubeu. S-a făcut o chemare și o promisiune. Avea să spună, dar învățată să-L asculte, a tăcut.
- Astăzi, Vocea vorbește. Poate a fost după-masa sau poate a fost seara. Nu-mi amintesc. Nu știu dacă am fost la birou sau în alt loc. Îmi amintesc doar că inima mea vibra și El îmi vorbea. Așa că am hotărât să stau de vorbă cu Tata. Am hotărât să-I vorbesc Lui despre ceva ce-mi părea nebunesc și totuși, atât de real. Cu propria-mi cerneală, pe foaia goală am început să aștern ce-mi răsuna în inimă: Voi merge în Africa. Nu I-am văzut mâna ce-o ținea pe a mea, dar mai târziu, urma să I-o văd în toate, în fiecare cuvânt scris, dar și în multe altele.
Bura Adela Raluca
- Trei ani mai târziu, Dumnezeu m-a binecuvântat prin a sluji în mijlocul poporului african și în mod special, printre copii. În timpul vacanței, fiecare zi a fost încununată cu dimineți și seri în jurul Cuvântului pe înțelesul lor, iar în rest ne-am bucurat de activități și jocuri. Sunetul clopoțelului a răsunat însă și în Rubuguri, așa că începând cu luna septembrie, mare parte din activitatea mea se desfășoară la școală. Zilnic mă întâlnesc cu ei pentru orele de matematică, dar mai mult prețuiesc sufletele lor, continuând și căutând mereu proiecte care să îi apropie de Dumnezeu. Cred cu tărie că acest Cuvânt sădit în inimile lor va aduce rod însutit într-o zi.
- În timpul care ne rămâne după terminarea orelor, ne jucăm împreună la orfelinat, povestim și îi ajutăm la teme. La devoționalul de seară stăm în jurul Cuvântului, încheind ziua cu rugăciune. Mă impresionează de fiecare dată recunoștința pe care i-o arată lui Dumnezeu pentru modul în care i-a salvat și i-a adus în locul acesta. Zilnic învăț de la ei recunoștința, mulțumirea și respectul pe care le merită Dumnezeu.
- În weekend activitatea este mai intensă. Ne bucurăm de întâlnirea surorilor, a tinerilor și de slujbele de la biserică. În fiecare sâmbătă, sute de copii se adună în patru sate pentru a se bucura de o masă caldă, dar nu înainte de a gusta din Adevărata Pâine a Cuvântului sfânt: ne rugăm, cântăm, învățăm versete, ascultăm lecții biblice și ne jucăm. Și pentru a-i îndruma pe cei mici cat mai bine, tot la sfârșit de săptămână, mă implic în instruirea învățătorilor de la școala duminicală, urmând să fiu alături de ei și duminica la programul cu copiii. Toți suntem uniți de aceeași dorință – „orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tată, că Isus Hristos este Domnul”…
- Împreună cu ceilalți misionari, organizăm vizite în familii, la spital, acțiuni de evanghelizare/ ajutorare și contribuim la înaintarea proiectelor aflate în derulare. Dragostea pentru poporul african ne dă avânt pe drumurile prăfuite: când Dumnezeu a iubit, El a iubit o lume întreagă. Când El și-a dat Fiul, Și-a dat Fiul pentru o lume întreagă. Când Isus a murit, a murit pentru o lume întreagă. Deci și pentru poporul african.
- Sub cerul african, văd credincioșia lui Dumnezeu și dragostea Lui fără de margini. Uganda e locul în care învăț cum arată bogăția din mâinile celor săraci: copii care îți întind pantofii lor când te văd desculț și familii care îți întind masa când mergi să le oferi ajutor. Rubuguri e locul în care Dumnezeu mi-a arătat o altă parte a inimii Lui și am înțeles ce înseamnă adevărata împlinire și bucurie.
- Privind în urmă, văd cum Grădinarul se apropie, deschide palma și sădește un grăunte de credință. Îl așează într-un pământ bun, pământ pe care cu lacrimi în ochi și palme străpunse de cuie l-a curățat de spinii lumii acesteia. A desțelenit un ogor nou când grăuntele auzea doar șuieratul vântului și nu spera la vreo rază de soare care să-l încolțească. Dar a venit El și l-a udat. El l-a umbrit. El l-a îngrijit. Și în ziua când a încolțit, a zâmbit. L-a sprijinit și într-o zi a venit să culeagă rod. Da, grăuntele acesta în inima mea l-a sădit, o inimă sinceră și însetată după voia Lui. A făcut-o într-un anotimp cum nu se putea mai potrivit, deși părea atât de nepotrivit. Mi-a făcut de cunoscut unde îmi va conduce pașii când nu exista vreun drum sau vreun indicator. Iar atunci când calea a apărut, am știut Cine a croit-o. Am pășit.
Dacă și inima ta bate pentru sufletele pierdute care au nevoie de Isus, încalță-te cu râvna Evangheliei păcii și vino să fii mesagerul lui Dumnezeu. Cel care ți-a arătat calea este Cel care te va însoți. Pășește. Salvatorul lumii caută oameni sinceri, disponibili, gata să-L urmeze chiar și până la marginile pământului. Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Eşti gata să lași totul pentru Cel care a dat totul pentru sufletul tău?
