„Nu contează ce ți se întâmplă în viață, ci cum reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.” Am auzit acest lucru de multe ori, fie rostit întocmai, fie cu alte cuvinte. Expresia nu e menită să diminueze sau să desconsidere intensitatea unor mari pierderi sau a unor drame, nici măcar importanța unor realizări deosebite, ci să pună accentul pe atitudinea omului în fața oricărei situații.
Da, suferința ta poate fi extrem de dureroasă, boala ta foarte grea sau pierderea ta de nedescris. Ni se întâmplă atâtea lucruri urâte tuturor, deopotrivă celor buni și celor răi. Încercările nu aleg, nu trec pe lângă cei neprihăniți. Mai devreme sau mai târziu, într-un mod sau altul, toți parcurgem acest drum al suferinței. Este indispensabil. Luptele tale cu ispitele pot fi foarte mari, dar dacă le vei împărtăși cu alții vei descoperi că și ei au aceleași lupte ca și tine. Acum, dacă tot trecem prin ele, dacă toți suntem încercați și găsim cel mai adesea că avem în comun acest lucru și că nu suntem noi singurii încercați, ce anume face diferența? De ce unii cad, dar se ridică și merg mai departe, iar alții nu?
Pe de altă parte, în viață nu ni se întâmplă numai lucruri rele, ci și bune. Poți traversa perioade de mare succes și de bunăstare din toate punctele de vedere. Sunt momente când totul îți merge bine, ești sănătos, ești plin de bucurie, dar totuși poate să existe puțină aroganță sau smerenie în toate acestea. Ce face diferența?
Mihaela Țărmure
Ce face diferența între tine și alți oameni? Poți vedea cu ochii tăi cum doi oameni aflați în fața aceleiași situații reacționează diferit. Putem include orice aici, fie că vorbim de o problemă sau nu, oamenii reacționează diferit. E adevărat că, într-o oarecare măsură, lucrul acesta ține și de faptul că, în realitate, noi, ca oameni, suntem diferiți, că fiecare avem un bagaj emoțional, intelectual și spiritual care se reflectă în comportamentul nostru. Însă, dincolo de toate acestea, atitudinea noastră are un cuvânt de spus și el cântărește mult.
Atitudinea noastră poate decide mersul lucrurilor. Cum se va termina totul și când, poate fi mult influențat de noi și de atitudinea noastră. Nu vreau să las loc de confuzie aici și să spun că Dumnezeu nu-Și mai are controlul asupra vieților noastre, nu, doar că nici chiar El nu trece peste voința și alegerile noastre. Dacă noi vrem să rămânem prizonieri ai durerii și nu-L vom lăsa s-o vindece, El nu poate interveni. Dacă vom fi plini de mândrie, dacă ne vom purta ca și cum ni se cuvine totul și nu-I vom permite Lui să se reflecte în viețile noastre ca Domn și Mântuitor, El ne va lăsa în voia minților noastre.
Nu poți ști ce aduce fiecare zi și nu poți ști cu exactitate ce impact va avea asupra ta ceea ce ți se va întâmpla și cum vei reacționa. Reacția ta va arăta cine ești în acel moment, dar și în cine sau în ce te încrezi în astfel de momente. Atunci când privești spre alții în termeni de comparație și crezi că lor le e mai ușor, sau poate că ei sunt mai puternici, ar fi bine să te gândești că poate singurul lucru care face diferența între tine și ei în fața aceleiași situații e atitudinea.
Atitudinea potrivită vine din smerenie, dintr-o relație sinceră cu Dumnezeu, dintr-o credință bine ancorată în El, dintr-o viață de rugăciune, dintr-o inimă curată și o minte înnoită prin Cuvântul Lui. Atitudinea potrivită este cea plăcută de Dumnezeu și ea trebuie întreținută, dezvoltată și exersată.