De când L-am primit pe Isus în inima mea, am simțit o dorință imediată de a-L arăta lumii cumva… Nu știu să explic, dar este ceva irezistibil în asta. Aproape în fiecare zi mă mir și nu pot să cred că sunt atât de multe persoane în jurul meu, care nu știu ce știu eu și nu au ce am eu!
Când am intrat la liceu a fost una din cele mai mari provocări ale mele: să fiu o creștină care nu respinge oamenii, dar își păstrează în același timp cugetul curat și credința. În primele luni bune, nimeni nu știa faptul că eu și sora mea geamănă suntem creștine, iar părinții noștri sunt pastori. Mă simțeam prost că nu o spun asta în gura mare, dar în același timp, nu eram gata să primesc eticheta de „ciudată” sau „demodată”.
Sofia Bloj
Unul din cuvintele profetice pe care le-a spus Dumnezeu printr-un profet în copilăria mea, era faptul că peste mine va fi un duh înalt ca al lui Daniel. Nu am înțeles eu mare lucru din asta atunci când l-am primit, dar am știut că Dumnezeu îmi va arăta semnificația mesajului Său la momentul potrivit. Cum să mă simt încrezătoare într-o lume în care sunt minoritate? Cum să trăiesc în integritate, alături de persoane care se închid imediat la tot ceea ce este curat și se deschid repede la păcat? Cum să fiu relevantă și în același timp să mă simt ca „mine”, așa cum îmi spun părinții de fiecare dată când ies pe ușă?
Trecerea de la școala generală la liceu a fost pentru mine precum trecerea lui Daniel din țara lui, în Babilon. O nouă cultură, noi provocări și eu în pubertate… Așa cum regele Nebucadnețar încerca să schimbe credința lui Daniel modificând contextul său cultural și religios, mediul meu din liceu încerca să mă schimbe pe mine și frica de a nu fi relevantă a fost constant în colțul minții mele.
Acesta a fost momentul în care am schimbat frica cu dragostea. Am înlocuit dorința de a fi acceptată, cu dorința de a fi respectată. Mami mi-a spus mereu că integritatea e mai valoroasă în fața oamenilor pe termen lung, decât să par cine nu sunt și e mai bine să fiu „pocăita”, decât să fiu prefăcută.
Asta mi-a schimbat perspectiva și când am ales să nu judecăm, ci să iubim, să nu ne conformăm, ci să oferim a început umblarea mea în lumina profeției primite în copilărie. Și după 3 ani și jumătate pot vedea roadele alegerii mele. Colegele noastre vin la biserică constant și una din ele s-a și botezat. Persoanele care ne-au ridiculizat la 1nceput, acum ne cer sfatul și cele care au ne-au privit cu superioritate, acum sunt vulnerabile.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că dorința de a fi relevantă nu a fost mai puternică decât dorința de a fi reală. Îi mulțumesc pentru ca mi-a arătat că „în dragoste nu există frică” și la timpul potrivit culegem ceea ce semănăm cu credință. Îi mulțumesc că mi-a dat o lecție de viață ce mă va urmări toată viața: să trăiești în opoziție cu spiritul culturii lumii este o stare înaltă, pentru că Dumnezeu onorează pe cine Îl onorează.
Sofia Bloj
