Mi-e drag cerul. Asemeni unei pelicule imense, mă întâmpină cu aceeași grandoare, în fiece moment al zilei sau al nopții. Răsăritul soarelui este episodul meu preferat din spectacolul fascinant pe care mi-l oferă această creație minunată a lui Dumnezeu. Iubesc și apusul… și bolta înstelată. Iubesc și fața înnourată a cerului și săgețile argintii ale fulgerelor. Mă emoționează sunetul tunetului și mă înalță, în același timp. În acordurile lui îmi șoptesc mie însămi, cu o radiantă bucurie: „Acesta este Tatăl meu!”
Mi-e dragă vocea Lui și-adesea o ascult în foșnetul frunzelor înfiorate de unda vântului, în susurul blând al izvorului grăbit, în trilurile edenice ale păsărelelor, în chiotele copiilor fericiți…
Mi-e drag cerul pentru că-mi vorbește despre El…
Rodica Filip
Mi-e dragă natura, cu tot ce-mi dăruiește…dar nu mi-ar fi de ajuns contemplarea ei dacă nu mi-ar vorbi Dumnezeu prin Sfânta Scriptură. Numită atât de frumos „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu”, Scriptura îmi aduce mesajul ce mă edifică și mă îndeamnă să trăiesc frumos, pentru onoarea Lui. Îmi place s-o citesc și s-o las să mă citească… Cu cât o citesc mai mult cu atât văd mai clar măreția Autorului ei. Cu cât mai mult o las să mă citească, să-mi schimbe gândurile, planurile, visurile, cu atât disting mai bine cine sunt, în lumina reflectorului divin.
Imaginează-ți frumusețea primului om creat: o „copie” a Creatorului, cu inima curată și plină de bunătate, de dragoste, de sfințenie, de slavă…
Imaginează-ți Edenul cu bogăția lui: pomii aceia superbi, cu roade gustoase, râul cu apă limpede, toate speciile de păsări și vietăți, toate animalele blânde și cuminți…pământul încărcat de bunătăți și cerul de splendoare… și glasul Domnului Dumnezeu, rostind duios invitația: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină…” (Geneza 2:16)
Ce răsfăț! Toate lucrurile foarte bune, create prin cuvânt, erau pregătite pentru bucuria și plăcerea omului. O singură restricție se cerea a fi respectată, cu strictețe și credincioșie. O singură poruncă răsuna grav printre ramurile-i încărcate de frumusețe: „din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2:16-17)
Domnul este bun! Bunătatea și generozitatea lui Dumnezeu transpar din primele cuvinte ale Sfintei Scripturi. El nu poate fi altfel. A fost, este și va fi întotdeauna bun. A creat frumusețea din nimic pentru oamenii pe care i-a făcut ca să-I poarte chipul pe pământ. Le-a dat totul în mâini. I-a copleșit cu bunătatea Lui. În providența Sa, i-a învățat să păstreze ce le-a încredințat. Ca să rămână veșnic sub binecuvântare le-a cerut să Îi rămână credincioși, să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului.
În acel cadru încântător și perfect, deodată, o voce complet străină le-a răsunat în urechi: „vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu …” (Geneza 3:5)
Cine poate fi ca Dumnezeu? E credincios, suveran, e atotputernic, e omniscient, omniprezent, nelimitat în timp și spațiu, e infinit. E slăvit! E onorat! E plin de glorie! E sfânt, de trei ori sfânt! Nimeni nu este ca El! Nimeni nu poate fi Dumnezeu și nimeni nu poate fi ca Dumnezeu decât în măsura în care El alege să împărtășească din Sine Însuși! L-a creat pe om după chipul și asemănare Lui cu toate atributele pe care El a ales să i le dăruiască.
Însă, o copie nu este totuna cu originalul. Poate semăna foarte bine dar este numai o copie. Omul nu este Dumnezeu și nici nu este egal cu El! Nu a fost și nu va fi vreodată! Omul este creatura mâinii măiestre a singurului Dumnezeu adevărat. Universul e creat și stăpânit de El. Îi stabilește limitele și îi orchestrează mișcarea. Să nu crezi vreodată că Dumnezeu ar putea fi într-o floare, într-un lac, în trunchiul unui copac, sau chiar soarele însuși. Florile, copacii, soarele, luna, stelele și toată natura e frumoasă pentru că e creația Lui și poți distinge o picătură din frumusețea Creatorului contemplând-o. Însă nu uita niciodată: El este suveran și întreg Universul I se supune. Dumnezeu îl luminează cu slava Lui…
Lucifer și-a dorit această slavă. Și-a dorit să fie ca Dumnezeu, ba chiar mai mult…și-a dorit să fie Dumnezeu. Iată-l înaintea omului ce a fost creat să poarte chipul Marelui Stăpân: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?” (Geneza 3:1) Aceste cuvinte pun la îndoială credincioșia lui Dumnezeu. De ce nu i-a lăsat Dumnezeu să facă tot ce voiau? De ce le-a trasat limite?
Te întrebi de ce nu ar dori El să te bucuri de tot ce a creat? Nu este El atât de înțelegător încât să-ți permită să trăiești cum îți place? Nu te iubește atât de mult încât să-ți împlinească toate dorințele? Te îndoiești de credincioșia Lui?
„Mă rog de atâta vreme! De ce nu se întâmplă nimic?”, spune cineva care își caută un loc e muncă. „Nu-mi mai iubesc soțul! De ce nu mă pot bucura de compania altui bărbat?”, spune o soție supărată. „Nu mă pot ruga! Nu mai cred în nimic! Nu știe Dumnezeu prin ce trec? De ce sa mă mai rog?”, spune o adolescentă depresivă. „Vreau să-mi trăiesc viața cum îmi place. Dacă mă iubește, Dumnezeu mă va accepta așa cum sunt!”, spune un tânăr răzvrătit. „Dumnezeu Și-a întors fața de la mine și nu mă mai ascultă. Nu-I pasă prin ce trec!”, spune o mamă îndurerată.
Satan, Ispititorul, șarpele cel vechi continuă să înșele oamenii. Le strecoară în inimi îndoiala față de credincioșia lui Dumnezeu, îi minte și le oferă soluțiile sale, îi atrage în păcat și apoi își bate joc de ei.
A folosit aceeași metodă ca să-L ispitească pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, punându-i la îndoială identitatea și provocându-L să-Și încalce chemarea Sale pentru a-Și împlini nevoia imediată: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini…”, „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos…”, „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” (Matei 4:1-11)
Înțelegi? Satan L-a ispitit pe Domnul Isus Cristos, la fel cum a ispitit-o pe Eva, căutând să aducă îndoială și confuzie când este vorba despre caracterul lui Dumnezeu.
Întrebările nu sunt periculoase. Răspunsurile, însă, pot fi.
Satan nu a intenționat să aibă doar o conversație interesantă cu Eva. El nu avea nevoie de informații. Intenția lui era s-o deruteze și s-o manipuleze. Ținta lui era slava lui Dumnezeu reflectată pe chipul ei și al bărbatului ei. Replica lui Satan la raspunsul Evei a fost săgeata îmbibată în otrava poftei păcătoase: „Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”(Geneza 3:4-5)
De-a lungul anilor oamenii au fost și sunt curioși să afle răspunsuri la întrebări dificile despre Dumnezeu și planurile Sale. În suveranitatea Sa, El răspunde doar în coordonatele stabilite de El și nu după pretențiile lor. Naivi, nerăbdători și nesupuși se avântă să-și împlinească pofta de cunoaștere în felul lor, dincolo de frontierele voii Sale. Fiind mereu însetați după El, nu-și pot stâmpăra sufletele cu nimic altceva… și totuși… mereu caută altceva…
O, de-am cunoaște cu toții adevărul! De-am căuta să răspundem cu credincioșie la credincioșia lui Dumnezeu față de noi, oare cum ar arăta viețile noastre?
E bine să ai întrebări, să meditezi la ele, să cauți răspunsuri corecte și concrete dar nu oriunde, nu oricum și nu la oricine. Căutarea unui răspuns în locul nepotrivit, într-un fel nepotrivit, de la cel nepotrivit, i-a fost fatală primei femei de pe pământ și bărbatului ei.
A murit veșnicia din ei…
Grădina aceea fermecătoare, cu pomi superbi, cu roade gustoase, cu râul șiroind liniștit, cu toate bunătățile și frumusețea ce i-au înconjurat, a rămas goală de tălpile lor murdărite de păcat. Dincolo de frontierele Edenului au întâlnit durerea, ura, războiul și spinii… și nici măcar nu gustaseră fructele din pomul vieții ce se înălța falnic în mijlocul grădinii…
Ce păcat…! Omul și-a pierdut vrednicia de a sta în prezența lui Dumnezeu… A ajuns singur și neajutorat, vrednic de toată mila Creatorului.
Mila, da, mila Lui s-a arătat.
A ales să coboare El Însuși printre oameni, părând neajutorat, sărac și fără strălucire omenească, pentru a-i îmbogăți pe cei săraci de bucurie și pace, pentru a-i mântui și a-i binecuvânta cu odihna Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”. (Matei 11:28)
Copilul Isus s-a născut ca să sufere și să moară pentru păcatul omenirii. El era singura soluție a salvării din păcat, singurul vrednic să moară pentru toți. El, Regele regilor, te așteaptă cu brațele deschise ca un tată iubitor. Te invită să-L cauți în Scriptură, să-L chemi în casa ta, să-I lași povara și să-I ceri să-ți umple inima de El și să ți-o golească de tine! Este singurul mod de a fi ca El! Nu te teme! Caută-L, căci se va lăsa găsit! Apoi, spune, fără frică: „Acesta este Tatăl meu!”
