Îmi ziceam: o fi din copilărie, o fi din alegeri, o fi din păcate nemărturisite, o fi din descurajarea societății sau a mediului în care m-am dezvoltat! Cert e că ați avut în spatele gândurilor anterioare una dintre cele mai fricoase și anxioase persoane. Am 44 de ani și m-am împăcat cu Dumnezeu acum 15 ani, însă fricile mele păreau să se acutizeze și să se înmulțească, nicidecum opusul. Și cu toate astea, un har din abundență avea să mă țină cu mințile întregi și cu o inimă sensibilă la vocea Domnului, ca să pot fi ajutorul potrivit pentru soțul meu, mamă iubitoare și implicată pentru doi băieți adolescenți și o slujitoare care are în grijă peste 30 de copilași. Ooo, ce har nemeritat!
Nopți nedormite, frământări și angoase de tot felul m-au făcut să cresc, să-l caut pe Dumnezeu cu o foame incredibilă. Într-o zi, obosită și chinuită de frici am avut revelația că El este Tati. Mă adresasem până atunci Lui numai cu „Domnul meu” sau „Stăpânul meu”. Am uitat că El este Tati. O schimbare de paradigmă care a făcut ca stările și fricile mele să se transforme în furnicuțe. Din nou, ce har!
El este în continuare Domn peste viața mea, peste alegerile mele, este singurul Dumnezeu căruia mă închin, dar este Tati când Goliatul numit „Frică” vrea să mă atace.
Și mai trebuie să nu uit ceva: să mă fac ca un copilaș în ciuda vârstei biologice, anilor de credință, experienței de viață sau victoriilor câștigate.
Sărbători binecuvântate!
Loredana Marin
