Mă simt ca într-o poveste scrisă, a cărei file se schimbă în fiecare zi. Îmi amintesc cum a început povestea și, privind în urmă, recitesc parcă fiecare pagină… și vreau să împărtășesc cu voi câteva pagini. Unele faceți parte din poveste, altele veți face cu siguranță, pentru că această poveste o scriem împreună cu Dumnezeu.
Era în anul 2016, când o familie pasionată de lucrarea cu femeile, Ligia și Timotei Seman, au conturat o viziune mai veche a lor, de a aduce împreună femei din țară și din diaspora, din biserici diferite, cu nevoi diferite, cu daruri și chemări diferite.
Și îmi aduc aminte de acele zile când s-au pus bazele acestei Școli, și am avut harul să fac parte din prima generație. Apoi, după trei ani, s-a format a doua clasă. Dar la o lună după graduarea din luna mai 2023 a celei de-a doua clase, Ligia a plecat pe neașteptate la Domnul, înainte cu o săptămână de Conferința Națională a Femeilor de la Mamaia. A fost greu și neașteptat, dar Domnul a pregătit totul pentru continuarea acestei lucrări. Am văzut cum se așezau toate ca într-un puzzle, iar familia Matei și Rodica Baciu au preluat coordonarea acestei lucrări.
Așa că în scurt timp, în noiembrie 2023, s-a format o nouă clasă la Șăulia de Mureș cu femei din toată țara, dar și din Europa. Vestea se ducea repede și la sfârșit de ianuarie s-a deschis o nouă clasă în Comănești, Bacău cu femei din bisericile locale, din toate denominațiunile.
Nu mică ne-a fost mirarea când, cu ajutorul unei „Debore” din Suceava, Irene Anselmi, o femeie devotată lucrării cu femeile din România, am pus bazele celei de-a treia clase la Suceava… iar la sfârșit de noiembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va deschide a patra clasă și prima din diaspora la Stuttgart. Însă nu ne vom opri aici, știm și credem că Domnul ne va ajuta, și avem programate pentru începutul anului 2025 încă două clase: la Șag – Timiș și la Târgu Mureș…
Nu știm ce va mai face Dumnezeu în anul care vine, și cum ne va mai surprinde intervenind în cele mai mici detalii și călăuzindu-ne pas cu pas, dar știm că lucrarea este a Lui, și noi suntem doar acele femei care stau la dispoziția lui Dumnezeu spunând: „Doamne, iată-mă, trimite-mă!”
Și am văzut cum se așează toate lucrurile și asta ne dă puterea să slujim din odihna care este în Hristos. Mă impresionează de fiecare dată, interesul femeilor pentru studierea Cuvântului, rugăciunile înălțate împreună și părtășia de la fiecare întâlnire. Acolo se leagă prietenii, se unesc în proiecte comune, și femeile abia așteaptă să se întâlnească și să împărtășească unele cu altele minunile Domnului.
Vă invităm cu drag să vă alăturați marii familii a „Deborelor”, unde ne echipăm și ne schimbăm în bine prin puterea Cuvântului. Viziunea noastră actuală este aceasta: o clasă în fiecare județ, care să formeze lidere ce vor putea da mai departe ceea ce au învățat și, împreună, să ducem valorile creștine în familiile noastre, în biserică și în societate, acolo unde Dumnezeu ne-a așezat.
Informații și formular de înscriere găsiți pe www.scoaladebora.ro sau pe pagina de Facebook sau Instagram a Școlii Debora.
Vă așteptăm cu drag!