Îmi amintesc cu precizie ziua de 21 septembrie, o zi frumoasă de toamnă în care parcă totul era perfect. A fost ultima îmbrățișare a celui care a fost soțul meu și tatăl copiilor mei. Nu știam ce va urma. Liniștea și pacea domneau în căminul nostru. În ziua următoare, o veste deosebit de grea mi-a străpuns sufletul. Dragul meu soț a plecat dintre noi la doar 41 de ani. Am refuzat să cred, dar totul părea real. Grija mea erau copiii noștri. Cum să le spun copiilor ce s-a întâmplat? Dumnezeu a așezat așa toate lucrurile, El suferea deja cu noi, era lângă noi. N-am știut și nici nu am vrut să privesc altfel durerea pierderii soțului meu decât prin prisma încrederii în Dumnezeu. Domnul nu mi-a luat suferința, dar m-a însoțit în permanență de atunci în călătoria mea. Chiar dacă nu se diminuează suferința și nu se elimină, credința în Dumnezeu dă sens vieții mele. El s-a ocupat și se ocupă cu lux de amănunte de toate aspectele vieții noastre. Biblia, Cuvântul, a fost și este mângâierea mea. Rugăciunea înălțată cu lacrimi m-a scos când vrăjmașul era pe urmele mele. Cristos este cel care s-a luptat și se luptă pentru mine, El este steagul meu de biruință.
Andriana Ieremia
Soțul meu fost un om cu calități deosebite, un om cu caracter, un slujitor tot mai dedicat în ultima perioadă. Dumnezeu l-a pregătit, l-a modelat și l-a folosit în lucrarea Lui. A fost iubit mult de întreaga familie, dar și de oamenii cu care a interacționat. Au rămas în urma lui vorbe frumoase cu un parfum plăcut.
În tot acest timp suferința m-a alipit tot mai mult de Dumnezeu, care m-a învățat multe lucruri. În suferință am învățat să-i vorbesc sufletului meu, să-mi deschid inima ca să nu cad în deznădejde. Am învățat să mă încred în El chiar și atunci când totul pare ruinat. Am crezut că El îmi va da belșug de har și îmi va răcori sufletul, mă va sătura de prezența Lui, mă va mângâia și călăuzi în orice moment oricât de greu ar fi.
Am rămas singură cu cinci copii, la doar 36 de ani. Durerea nu se poate descrie în cuvinte, și parcă nu a fost suficient, au năvălit și alte pietre care au rănit sufletul meu, dar am alergat la Cuvânt, El mi-a dat vindecare și alinare. Dumnezeu m-a învățat să stau pe Stâncă în vreme de furtună și să nu mă abat la orice adiere de vânt, chiar dacă vijeliile s-au abătut mult asupra mea, am înțeles că pentru mine s-a luptat și se luptă Dumnezeu. L-am văzut în viața mea, în orice lucru, chiar dacă au fost situații complicate și greu de înțeles, Dumnezeu mi-a dat lumină să înțeleg cum lucrează El.
În suferință am învățat să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru încercare ca să pot avea pace și bucurie. Am învățat că gândirea pozitivă nu este suficientă dacă nu este însoțită de o relație specială cu Dumnezeu. Optimismul nu schimbă cu nimic adevărul. Adevărul absolut este Dumnezeu. Am învățat că „cine cugetă la cuvântul Domnului găsește fericirea și cine se încrede în Domnul este fericit” (Proverbe 16:20). Fericirea ține de voința și alegerile noastre. Dumnezeu este singurul care poate aduce fericirea, numai în El găsesc fericirea și bucuria de a trăi. Toți avem lucruri care se întâmplă în viețile noastre și care ne dau un motiv pentru a fi nefericiți, dar prin Hristos avem puterea de a reacționa altfel la aceste întâmplări. Faptul că oricum noi nu putem fi desăvârșiți nu ar trebui să renunțăm la procesul desăvârșirii. Noi nu suntem perfecți, dar suntem perfectibili prin legea lui Dumnezeu, iar când suntem plini de dorința de a fi perfecți și de întristare că nu suntem perfecți, suntem pe drumul cel bun.
Suntem creați de El cu scopul de a-l iubi pe El, și când îl iubești „îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine”. Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui. Deși pierderea mă face să mă simt săracă, eu sunt bogată și unică prin harul și dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Suveran, iar prin suferința noastră slujește scopului Său măreț, iar scopul acesta urmărește binele nostru suprem. Povestea mea e scrisă de Dumnezeu, iar viața mea e în mâna lui Dumnezeu. Eu știu că povestea mea e scrisă cu multă durere, dar e frumoasă așa cum a scris-o El.
Am învățat că dincolo de drumul meu prin doliu, înaintea mea, se află Țara Promisă și în ea, mă așteaptă Dumnezeu. Doar El mă poate înțelege!
“Anii au trecut și ne-am bucurat la nunta fiicei noastre”
