Când încă locuiam cu mama (fiind văduvă la 25 de ani și cu perspective slabe în opinia ei), la fiecare scenariu negativ pe care mi-l punea în față (cu bune intenții, draga de ea), eu îi răspundeam la fel: „Dumnezeul meu e bun” „Dumnezeul meu e bun”. Nu voiam să o enervez, ca și cum nu aveam același Dumnezeu, ci doar să stabilesc și să bat în cuie un adevăr pe care îl credeam din toată inima. Acest adevăr mi-a adus stabilitate acum 26 de ani și acolo a rămas până azi: Domnul e bun!
Am făcut recent un sondaj în rândul femeilor din biserică, cu întrebarea: „Care este cel mai dificil lucru din viața ta de zi cu zi?”
M-am gândit că poate coșurile de rufe uscate (da, la noi cele spălate se adună), șosetele care dispar și au „o viață ascunsă” sau responsabilități multiple profesionale și casnice (să nu mai vorbim de copii cu școala lor), pot fi lucrurile care au potențialul să facă o femeie să se simtă copleșită și depășită.
Însă, în procent de 100%, femeile au ales răspuns: „Să îmi țin gândurile în frâu.”
Suntem create – anatomic vorbind – cu conexiuni și circuite diferite de ale soților, fraților, taților și prietenilor noștri. Ei merg din punctul A în punctul B și nu se stresează de parcurs. La noi însă, se termină alfabetul înainte să nu apucăm de lucru, cu multiple și variate posibilități și atât de multe ramificații și scenarii posibile.
Potențialul legilor noastre neuronale este incredibil și ne aduce fie un avantaj, fie un mare dezechilibru.
Atena Bloj
Gândim prea mult? Nu! Dumnezeu nu face greșeli.
Gândim nesiguranță? Da!
Pasajul din Biblie care m-a urmărit jumătate din tinerețea mea este scris în Isaia 26:3: „Celui cu mintea statornică Tu îi asigură pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine.” (NTR)
Multă vreme am gândit că acest verset are legătură cu puterea caracterului meu de a fi stabilă și neschimbătoare (am un simț al loialității ridicate, zic eu). Am asociat stabilitatea ca și trăsătură de caracter, cu statornicia care are pacea. Asta până când am falimentat și am experimentat faptul că statornicia pierde pacea atunci când e în mod constant atacată și erodată de situații dificile.
Cu adevărat, Cuvântul acesta sună altfel în original: „Tu îl păstrezi…” (ti-shor) în PACE perfecta (shalom) pe cel a cărui minte stă în Tine (sa-muk), pentru că își pune încrederea în Tine.” (ASV)
Pacea mea și a ta nu depinde de circumstanțe și nici de tăria noastră de caracter, ci doar de locul în care ne setăm mintea.
Dacă îmi pun mintea în Isus, nu voi lăsa mintea mea să meargă acolo unde nu ar merge Isus și nu voi lăsa circumstanțele să îmi definească stabilitatea.
Merge Isus în disperare? Merge Isus în scenarii negative?
În momentul în care scenariile negative vor să își stabilească reședința în mintea ta, atunci când primești un rezultat negativ de la medic, scoate-le afară! Fă-le roabe ascultării de Cristos și, dacă nu vor să plece, verifică-le originea și vezi de unde vin, apoi numește-le și scoate-le din nou afară! Vor trebui să iasă, pentru că au intrat ilegal și le poți trânti ușa – Cuvântul de vindecare – direct în față!
Statornicia nu poate fi explicată, decât în situații de clătinare, situații fluctuante și schimbătoare. Nu este un cuvânt de care ai nevoie atunci când lucrurile merg lin și drept. Este nevoie de clătinare, ca să îl poți explica.
Dumnezeu nu ne promite situații în care nu ne clătinăm, ci ne cere să avem încredere în El și „să nu ne îngrijorăm pentru viața noastră”.
Mașina mea de spălat gândurile merge bine. Încă nu s-a stricat, deși o folosesc în fiecare zi. Așa cum merge mașina de spălat rufe – zilnic – merge și mașina de spălat gânduri.
Filipeni 4:8 îmi spală mintea, mi-o curăță și mi-o lasă parfumată: „Tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de admirat, dacă este vreo faptă măreață, dacă este ceva vrednic de laudă, la acestea gândiți-vă!” (NTR)
În gânduri se întâmplă eșecul sau victoria mea și a ta.
În gânduri ne întărim sau ne pierdem stabilitatea.
Atunci când te lupți cu frica, descurajarea, tristețea sau singurătatea, nu uita că îi aparții lui Dumnezeu și El există și răsplătește încrederea ta.
Când Noe a construit arca, nu știa nici ce înseamnă arca (cutie în ebraică), nici ce înseamnă ploaie, dar și-a pus mintea în Dumnezeu și a crezut că El știe. Dumnezeu știe ce se întâmplă în viața ta. Știe că îți dorești un soț după inima Lui sau sarcina ta este în pericol. Nu te îngrijora pentru ceea ce vezi, nici pentru ceea ce nu cunoști încă, nici pentru copiii tăi, nici pentru sănătatea ta, nici pentru finanțele tale și nici pentru ce va aduce ziua de mâine. Mai bine, „răzbună-te” pe Satan și scenariile lui, crezând în bunătatea lui Dumnezeu și implicându-te cu toată inima în slujire.
Și nu doar tu, ci toată casa ta. Pune-te cu toată familia ta în lucrarea Lui și fă din slujire arca familiei tale. Indiferent ce vânt, ce ploaie, ce furtună va veni, ești în arca slujirii și Domnul este cel ce o conduce. „Iată, ochiul Domnului privește peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.” (Psalmi 33:18)
P.S Vezi Arca lui Noe în mărime naturală.