Pentru a putea conduce o mașină, trebuie să trecem peste tot felul de teste, atât teoretice, cât și practice, astfel încât să nu devenim un pericol pentru noi și pentru ceilalți. Cu toate acestea, pentru una dintre cele mai provocatoare și importante responsabilități – cea de părinte – nu este necesară nicio pregătire sau calificare. „Parentingul rămâne cea mai mare conservare a amatorilor”, scria autorul Alvin Toffler.
În general, părinții nu eșuează în a satisface nevoile fiziologice și de siguranță ale copiilor; unii se sacrifică pentru a le asigura cât mai multe bunuri materiale, alții fac eforturi uriașe pentru le asigura copiilor o pregătire profesională cât mai bună, dar poate una dintre cele mai provocări ale părinților este conectarea emoțională.
În multe relații parentale există lupte interminabile de putere și, cu toate că cei mai mulți părinți își iubesc copilul sau adolescentul, aceștia se simt la kilometri distanță de părinți, pentru că nu există acea legătură emoțională de la inimă la inimă.
Marcel și Emilia Dogar ( Austria)
Aproape toți adolescenții care au un comportament rebel afirmă că nu se simt iubiți de părinții lor. O tânără care dorea să scape de adicția drogurilor mărturisea consilierei ei: „Da, știu că părinții mei au făcut eforturi pentru a-mi asigura cele necesare și s-au sacrificat pentru mine și fratele meu, cred că prin regulile lor stricte și fără raționament doreau să mă protejeze, probabil că m-au iubit în felul lor, dar niciodată nu i-am simțit aproape de inima mea.”
Prea adesea copiii și adolescenții aud de la părinții lor cuvinte similare cu acestea: „Acum nu înțelegi dragostea mea, dar îți vei da tu seama când vei crește mare.” Da, își vor da probabil seama de eforturile pe care părintele le-a depus, poate că le vor aprecia, dar, din păcate, timpul în care au fost deconectați emoțional, în care inimile lor au fost departe, nu îl vor putea întoarce înapoi. Nu este însă niciodată prea târziu pentru a crea o relație de la inimă la inimă, chiar și cu copiii adulți, dacă există dorință sinceră de conectare emoțională.
Așadar, nu este suficient să ne iubim copiii, ei trebuie să simtă asta din plin, este vital să ne conectăm cu ei într-un mod în care inima lor rezonează cu inima noastră. Este imperios necesar ca ei să recepteze iubirea noastră, astfel încât să fim pe aceeași lungime de undă. În zilele noastre, provocările educației parentale sunt multiple, de la echilibrarea vieții profesionale cu cea personală până la navigarea într-o lume digitalizată, care oferă atât oportunități, cât și riscuri pentru dezvoltarea tinerei generații.
Cercetările în domeniul stilurilor de parenting, cum ar fi cele realizate de Diana Baumrind și ulterior de Eleanor Maccoby și John Martin, au identificat patru stiluri principale: autoritar, autoritativ, permisiv și neglijent (neimplicat), care prezintă atât beneficii, cât și limitări.
Stilul autoritativ, caracterizat prin reguli clare și așteptări ridicate, dar și prin suport emoțional consistent, este adesea asociat cu cele mai bune rezultate în dezvoltarea copilului.
Pe de altă parte, stilul permisiv, care permite o mare libertate copilului, poate duce la lipsa unor limite necesare, în timp ce stilul neglijent, definit prin lipsa implicării, poate avea consecințe negative asupra stimei de sine a copilului și a competențelor sociale.
Deși nu este clasificat în mod tradițional în literatura de specialitate, noi propunem spre discuție și analiză stilul mentoral de parenting, care îmbină elemente din stilurile autoritativ și democratic de parenting, combinându-le și cu elemente din servant leadership. Acest stil pune accent pe stabilirea unor limite clare și pe susținerea activă a copilului în procesul de învățare și dezvoltare, oferind în același timp spațiu pentru autonomie și inițiativă personală. Părinții care adoptă acest stil sunt văzuți ca mentori pentru copiii lor, ghidându-i prin exemplul personal și prin dialog constructiv, având o implicare constantă, majoră și intențională în viața și dezvoltarea copilului. Ei nu se bazează exclusiv pe autoritate sau permisivitate și nici nu-i lasă pe copii să crească și să se dezvolte la voia întâmplării, precum părinții neglijenți sau neimplicați.
În plus, față de stilurile tradiționale, clasice, părinții care adoptă abordarea educației parentale din perspectiva de mentor, pun accent deosebit pe conectarea emoțională cu copiii lor, fapt care le deschide căi noi, sănătoase și durabile de influență și impact în viețile copiilor lor.
Așadar, stilul mentoral de parenting ar putea fi văzut ca o îmbunătățire semnificativă a stilului autoritativ, unde părintele nu doar că stabilește reguli și așteptări, dar se implică activ în îndrumarea copilului, oferindu-i suport emoțional și intelectual. Acest stil promovează dezvoltarea abilităților sociale, autonomiei, și a unei stime de sine sănătoase, pregătind copilul pentru provocările vieții. Prin implicarea activă și susținerea continuă, părinții devin modele de urmat pentru copiii lor, facilitând astfel un mediu în care copilul poate învăța și crește într-un mod echilibrat.
Chiar dacă nu este în mod direct vorba de educație parentală, vedem foarte prezent acest model de educație în relația Domnului Isus cu ucenicii Lui, model care ne poate sluji ca exemplu în fiecare implicare a noastră în viața oamenilor, fie că e vorba de copiii noștri, fie că ar fi frați și surori din biserică, sau în mediul de la serviciu.
A fi părinte nu este acela de a face din copiii noștri oameni buni, cu un comportament adecvat, sau cu o educație profesională de excepție. Scopul suprem este de a-i conduce înspre inima Tatălui, să-i îndrumăm spre a înțelege Harul arătat nouă prin iubirea Lui mântuitoare și necondiționată.
Ca părinți, avem o sarcină cât se poate de nobilă: de a pregăti ființe umane pentru cer!
În concluzie, stilul mentoral de parenting reprezintă o abordare holistică și adaptabilă, care încurajează dezvoltarea integrală a copilului. Este important ca părinții să fie conștienți de impactul stilului lor de parenting asupra dezvoltării copilului și să fie deschiși la ajustarea abordărilor lor în funcție de nevoile individuale ale copilului. În acest sens, stilul mentoral poate oferi un cadru valoros pentru a naviga în complexitatea creșterii unui copil în lumea contemporană.
Marcel & Emilia Dogar
