Cred că fiecare dintre noi ne-am confruntat cel puțin o dată în viață cu întrebarea: „Sunt eu suficient de feminină?”
Dar ce înseamnă „feminitate”? La prima vedere, această întrebare poate părea banală, dar dacă o analizăm mai atent, ne vom da seama că lucrurile sunt mult mai complexe decât ne așteptăm.
În perioada copilăriei și a adolescenței, în mintea mea ideea de feminitate era asociată cu un anumit tip de trup, personalitate, caracter și comportament. Pentru mine, o femeie cu adevărat feminină era aceea care avea un corp suplu, perfect proporționat, care vorbea încet, suav, liniștit, care se îmbrăca numai în rochițe delicate și ai cărei pași semănau cu o pană ce se așază subtil pe luciul apei. Când mă analizam din prisma acestei descrieri, numai feminină nu m-aș fi simțit. Trupul meu a fost întotdeauna mai pufos. Când sunt pasionată de un subiect anume, vorbele se adună grămadă una după alta. Iar când vine vorba de emoții, ei bine, numai ca un lac liniștit în ceas de seară nu sunt.
Trecând timpul, am început să descifrez încet, încet, care este adevărata feminitate. Însă punctul culminant a fost atins atunci când l-am cunoscut pe soțul meu. În ochii lui, am fost și sunt foarte feminină. Înainte de a-l cunoaște, ideea mea despre feminitate începuse să se schimbe și, cumva la nivel teoretic, știam că a fi feminină depășește niște trăsături fizice. Dar abia după ce l-am cunoscut pe Nelu, am ajuns să cred cu adevărat că feminitatea este altceva decât ce se promovează în societatea noastră sau chiar între noi, fetele și femeile creștine.
Feminitatea biblică poate fi analizată în cărți întregi, dar cred că două dintre cele mai importante trăsături ale sale sunt abilitatea de a da viață și aceea de a fi un ajutor potrivit. Ambele se găsesc portretizate în Geneza, în evenimentul creației.
Alexandra Pencea
Când vorbim despre ideea de a da viață, primul gând care ne străbate mintea este nașterea de copii. Dar chiar dacă rolul de mamă este unul extrem de important, totuși este greșit să credem că o femeie este feminină doar dacă dă naștere fizică unor copilași. Ce s-ar întâmpla atunci cu acelea dintre noi care nu suntem căsătorite sau pentru care Dumnezeu are un plan ce nu cuprinde și maternitatea? A da viață trece dincolo de actul nașterii. Poți să dai viață căminului în care locuiești printr-un decor elegant, printr-o mâncare gătită cu drag. Poți aduce viață în comunitatea în care te găsești, încurajând persoanele din jurul tău, spunând o vorbă bună, oferind un zâmbet sau o mână de ajutor. Poți ajuta la învierea emoțională a unui adolescent rătăcit între valurile acestei lumi. Poți revigora inima unui văduv întristat sau a unui copil neglijat. Zâmbetul tău îndreptat spre o mamă copleșită de responsabilități poate să îi aducă lumina de care avea atât de multă nevoie.
Femeia este înzestrată de Dumnezeu cu o intuiție aparte, cu o capacitate deosebită de a simți unele trăiri, emoții sau subtilități din viața oamenilor din jur, intuiție pe care bărbații în general nu o au. De aceea te încurajez să explorezi această latură a ta și să ai curajul să acționezi atunci când simți să o faci. Deschide-ți ochii, roagă-L pe Dumnezeu să te lumineze și treci la fapte!
A doua trăsătură a feminității, aceea de a fi un ajutor potrivit, poate fi și ea interpretată simplist dacă ne limităm la a spune că ajutorul potrivit suntem doar atunci când ne-am căsătorit. Putem fi un ajutor potrivit pentru părinții noștri, pentru prieteni, rude, frați și surori din biserică. Secretul este acesta: să avem discernământul de a ști ce este „potrivit” pentru fiecare caz în parte.
Aici intervine din nou intuiția despre care vorbeam anterior. Ce este potrivit pentru o persoană poate fi total nepotrivit pentru alta. Se prea poate să fim puse în situația de a acționa foarte diferit în contexte ce par asemănătoare. Dar tocmai aceasta este frumusețea feminității atent dezvoltate. Să știi cum să ajuți eficient și înțelept.
Fie că suntem adolescente, femei adulte sau în vârstă, indiferent dacă suntem căsătorite sau nu, având copii sau nu, ajutorul fiecăreia dintre noi este dorit și necesar cuiva. Partea care ne revine este aceea de a ne pune la dispoziția lui Dumnezeu și de a accepta să acționăm acolo unde ne cheamă El. Femeile au oarecum această reputație proastă de a fi indiscrete, băgăcioase și curioase de a ști despre tot și toate. S-ar putea ca unele dintre noi chiar să își mascheze aceste trăsături sub dorința de a ajuta. Putem avea tendința de a ne oferi ajutorul doar pentru a afla problemele și durerile cu care se confruntă cineva, ca mai apoi să folosim aceste cunoștințe ca sursă primară pentru răspândirea de zvonuri sau chiar de bârfe. Dragele mele surori în Hristos, haideți să ne luptăm împotriva acestor imbolduri necreștinești! Mai bine să ne rugăm în tăcere pentru cei care se confruntă cu dificultăți. În acest fel chiar vom face un lucru potrivit și folositor.
Așadar, adevăratele trăsături feminine sunt interioare, nu simple exprimări exterioare standardizate. Feminitatea interioară este în mare parte la fel pentru toate fetele și femeile, dar forma exterioară în care aceasta se prezintă este diferită. Este suficient să priviți duminica dimineața multitudinea de femei din biserica voastră pentru a înțelege la ce mă refer.
Cu feminitatea este la fel ca în cazul unui bulb de lalea. Când privești mai mulți astfel de bulbi, toți par la fel, însă când aceștia dau naștere la florile propriu-zise, vei vedea că florile sunt foarte diferite. Unele sunt roșii, altele galbene sau albe. Unele au petale simple, altele încrețite. Rădăcina este aceeași, dar exprimarea exterioară diferă.
Când ne concentrăm pe a avea o feminitate interioară curată, biblică și nealterată, felul în care aceasta se va concretiza în exterior va fi mai puțin important. O mireasă îmbrăcată într-o rochiță vaporoasă, fină, cu părul aranjat cu gust va fi la fel de feminină ca o tânără îmbrăcată într-un tricou și pantaloni scurți care se apleacă și îmbrățișează un copil orfan dintr-un sat uitat de lume.
Este adevărat că, datorită personalității, a caracterului nostru sau a contextului în care trăim, unele dintre noi își pot exprima feminitatea într-un mod mult mai ușor și mai natural decât altele, dar acest detaliu nu ar trebui să ne oprească.
Fii curajoasă! Nu te da bătută! Nu uita: feminitatea adevărată se poate învăța.