Păsările erau prinse, din cele mai vechi timpuri, pentru trilul lor minunat, pentru penajul colorat sau chiar pentru mâncare și jertfe. Oricum ar fi fost, aceste mici vietăți erau pândite îndelung de păsărar.
Acesta le studia de departe obiceiurile, zborul, munca migăloasă cu ciocul, frenetica zburdare, fără griji. Apoi întindea lațuri de moarte, chiar în calea lor zilnică și astfel le era curmat zborul, în înalt. O pasăre, prinsă în capcană, nu mai avea scăpare, având piciorușele prinse, în ochiul de sârmă, bine strâns! Era al păsărarului!
Psalmistul David ne aseamănă cu păsări ce zburdă voios, zi de zi. Însă Păsărarul, diavolul, ne pândește orice mișcare.
Orice trăire.
Orice avânt.
Orice dorință bună.
Orice pas către Cer.
Orice muncă aleasă.
Sorina Cosma , Timișoara
Apoi întinde, înceeeet de tot, fără să știm, fără să bănuim, lațuri ucigătoare. Ai crede că avem vreo șansă?
Niciuna!
Suntem fără nicio șansă!
Fără nicio scăpare!
David știe că de n-ar fi fost Domnul de partea lui, era prada Păsărarului. Ar fi încetat cântul lui cu harpa! Ar fi încetat bucuria! S-ar fi oprit răsăritul pentru el.
Dumnezeu face ceva inimaginabil: RUPE ORICE LAȚ! În mod firesc, lațul e făcut anume să nu poată fi rupt. Dumnezeu însă rupe firul și redă păsării, cu inima mică de frică, bucuria eliberării! Redă trilul voios de azur. David știe că poate cânta, cu Dumnezeu, aliat! Eliminarea lațurilor este treaba Lui!
Nu te teme să cânți zilnic! Nu te teme să te înalți în văzduh, cu Împăratul, de partea ta!
Nu te teme, când se ridică oameni împotriva ta! Nu te înspăimânta, știind că Păsărarul întinde lațuri mortale, fiindcă ele sunt rupte de Tatăl nostru, de Cel care ne e Tată!
Noi doar cântăm triluri de bucurie Împăratului, înălțându-se suuus, tot mai sus, iar Dumnezeu rupe lațurile întinse în calea noastră! Stai aproape de Domnul, ia-L aliat mereu, iar Păsărarul va ofta de ciudă, că nu te poate prinde! Cântă de bucurie, pentru că ești o bucățică de Cer senin și nu o pradă de laț!
Sorina Cosma
Timișoara
