Ne plac atât de mult începuturile. Când putem lăsa trecutul în urmă și să privim spre viitor cu speranță. La fel cum ne place începutul de an. Acel moment când ne propunem lucruri pe care anul trecut le-am evitat sau le-am început dar au eșuat pe drum.
Mă gândesc că la fel suntem și în relația cu Dumnezeu. Ne plac șansele. Când ni se dă șansa de a fi mai buni, mai evlavioși, mai credincioși. Ne place iertarea lui Dumnezeu, îndurarea Lui față de noi. Faptul că ne dă din nou și din nou un nou început. Ne dă șansa la izbăvire. O prindem cu ambele mâini și o ținem strâns. Dar pentru cât timp? Ce se întâmplă după acest început de drum? O prețuim, avem grijă la tot ce ne-ar putea îndepărta de Dumnezeu, ne păzim zilnic credința și suntem atenți la faptele noastre? Sau lăsăm valul să ne ducă din nou la mal, să ne lovească, cerând încă o șansă? Este un ciclu vicios, prin care te lași atins de păcatele aceste lumi, ajungând apoi, din nou în fața Lui? Devine un stil de viață? O obișnuință? Te consumă, te frământă și nu îți mai cunoști poziția și locul?
Cere Domnului protecție și călăuzire. Să nu treacă o zi fără ca Biblia să-ți vorbească. Prinde-te de El. Ține-te bine, nu lăsa ușa întredeschisă pentru că Cel rău va profita de ea. Pune-L pe Dumnezeu în fața ușii, și vei vedea că de El nimeni nu va putea trece. Nimeni nu va avea curajul să-i treacă pragul.
Lasă-L pe Dumnezeu să preia cursul vieții tale. Vei întâlni cele mai mari minuni și binecuvântări pe această cale. Doar ține-L de mână și nu-i da drumul.
„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11)
Lorena Dan
