„Așa cum depărtarea de soare aduce îngheț, așa și inimile noastre îngheață când ne depărtăm de căldura lui Dumnezeu.”
Mi-am dorit să încep prin a vă cita acest paragraf, pentru că m-am gândit cum de multe ori ne regăsim în el multe dintre noi. Adevărul este că adeseori trăim cu inima împărțită și nici măcar nu realizăm asta. Avem impresia că dacă stăm la locul nostru și respectăm niște tradiții sau standarde religioase, este de ajuns ca să fim în tiparul dorit de Dumnezeu. Eu personal, cred că e o amăgire care ne ține pe loc. De ce? Pentru că Dumnezeu ar putea folosi cu greu un om comod.
Dumnezeu ne-a dat prin Harul Său mântuirea tuturor, un Har care este atât de puternic încât ne poate învăța să o rupem cu poftele lumești pe care ni le servește societatea prezentă, mass-media, și altele.
Vrei să trăiești în cumpătare, dreptate și evlavie? Adu-ți aminte de cuvintele lui Dumnezeu și fii supusă lucrurilor bune, care zidesc.Parcă a devenit un obicei să vorbim de rău, ori să fim gata de ceartă, justificând că ar fi un lucru bun pentru că vrem să „facem dreptate”. Vreau să-ți aduc aminte că Dumnezeu te cheamă la opusul acestor fapte, și anume: să strălucească blândețea Lui în tine față de toți oamenii. Da, absolut toți oamenii, chiar și acei oameni care te rănesc și față de care nu simți să oferi această blândețe întotdeauna.
Poate că problema este că am uitat că și noi am fost cândva fără minte, rătăcite și robite de tot felul de pofte și plăceri, și chiar dacă sună dur, poate chiar vrednice să fim urâte. Dar bunătatea Lui Dumnezeu s-a arătat peste noi și în marea Lui iubire ne-a mântuit, dar nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Sa. Prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt am fost spălate și născute din nou, pentru ca odată socotite neprihănite să devenim moștenitoare ale vieții veșnice.
Pop Diana
Dacă chiar ai siguranța că Dumnezeu e viu, caută să fi printre cele dintâi femei care fac fapte bune. Dacă te „lauzi” că îl cunoști pe Dumnezeu, veghează ca faptele tale să nu tăgăduiască crezul pe care îl susții.
Am observat că de multe ori ajungem să ne împărțim inima compromițând mulțumirea și recunoștința dată. Eu personal, mă confrunt de multe ori cu lucrul acesta, dar încerc și vreau să-l biruiesc, pentru că îmi doresc să fiu o femeie evlavioasă, deoarece evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Dacă vrei să faci voia Lui Dumnezeu, privește cu credință și recunoștință spre darul pe care Isus l-a așezat în tine, spre chemarea sfântă pe care ți-a dat-o prin har și astfel înflăcărează planul Lui cu privire la viața ta.
Duhul Sfânt locuiește în tine, dar tu alegi când sau cât te va folosi, în funcție de părtășia zilnică pentru care îți faci sau nu îți faci timp. Domnul e gata să lucreze în viața ta, dar tu ești gata să fii modelată de Creator? Citez: „Plugarul trebuie să muncească înainte să strângă roadele.” (2 Timotei 2:6).
Inima ta este lumea ta interioară. Dacă vrei să curgă izvoarele vieții din ea, trebuie să fii preocupată de îmbogățirea caracterului tău, pentru că el definește inima ta în forma ei reală. Dacă te preocupă șlefuirea calităților tale interioare, Domnul te va conduce spre trăirea unei vieți care va binecuvânta pe cei din jurul tău. Dar pentru a face aceste lucruri ai nevoie de credință, așa că dacă nu ai credință și vrei ca ea să rodească în inima ta și chiar să crească, trebuie mai întâi să crească timpul alocat de tine Cuvântului lui Dumnezeu. În acest mod Dumnezeu te va face o stea strălucitoare în întunericul celorlalți, iar El va locui în tine prin credința ta și tu vei fi umplută de plinătatea lui Dumnezeu, care îți va întări puterile prin Duhul sfânt!
La sfârșitul mesajului meu, vreau să vă urez tuturor ca de aceste sărbători, prezența Lui Dumnezeu să locuiască deplin în inimile voastre și să vă puteți bucura cu adevărat de semnificația Crăciunului. Dumnezeul care a venit într-o iesle uitată de oameni, săracă și părăsită, pentru a ne oferi dragostea Sa. Fă-i loc lui Isus în inima ta, El a părăsit cerul plin de Slavă ca tu să poți astăzi să fii deplin iertată, iubită și răscumpărată.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le împlinește în viața fiecăreia dintre noi!