Un lucru cu care m-am zbătut mereu a fost să iert. Adică iert o dată, de 10 ori un lucru, că se întâmplă din neatenție, greșeală, fără dorința de a răni, se poate ușor greși, dar dacă același lucru îl faci, asta îmi denotă mie lipsă totală de respect, de empatie, de simpatie. Iar lipsa asta de simț, de respect, pe mine mă roade în interior. Adică, dacă eu ți-am făcut bine și nu rău, de ce mă lovești? Rănile sufletești sunt cel mai greu de dus.
…Și cum mai bine decât căsnicia, ce te poate șlefui? Dumnezeu te „prinde” în locul perfect: căsnicia. Acolo unde doi oameni, o femeie și un bărbat, imperfecți, se leagă într-un destin până în veșnicie. Acolo în locul unde El ca Domn, te poate face perfectibil.
Într-una din nopți nu am putut dormi, mă „râcâia” pe inimă faptul că soțul meu nu și-a cerut iertare (de obicei conștientizează când greșește și își cere iertare, și îi pare rău, și nu poate dormi până nu își cere iertare), și așa mă zbăteam în mine și mă rugam spunându-I Domnului că nu e drept, că eu încerc să îi fac pe plac în toate cât pot, lăsând din timpul meu pentru el, pentru a-i găti în fiecare zi, nu pe două zile, lucrul casnic, plus jobul meu etc., iar mie de cele mai multe ori nu îmi rămâne timp pentru pasiunile mele: de a citi, picta, face sport etc. Lucruri care sunt de altfel foarte importante pentru mine, pentru că mă ajută să mă destind.
Cristina Pop
Nu era vorba că făceam lucruri neobișnuite pentru soțul meu, lucruri care trebuiau tare apreciate, căci cu toată dragostea și bucuria le fac! Dar când ești obosit și fizic și psihic și spiritual, numai de o vorbă amară nu mai ai nevoie, că te și dărâmă la pământ. Atunci când tu, cu ultimele-ți puteri, te târăști spre sfârșitul zilei. Și cum tot mă „zgâria” pe inimă „acea nedreptate”, e mult spus, pe care o simțeam ca pe o lipsă de dragoste, de respect, o vorbă ce mi-a rănit inima atunci, posibil că nu cu intenția de a răni a spus-o, spuneam: „Doamne, dar de ce e așa de nedrept cu mine, eu fac atâtea pentru el, și el mă tratează așa…”
Aveam o rană usturătoare în inima mea care nu îmi dădea pace, și care apăsa așa de puternic în sufletul meu! Și cum tot nu conteneam să îi spun Domnului, că e nedrept, că măcar iertare de și-ar cere, o durere și o neliniște ce neîncetat o simțeam nu îmi dădea deloc pace să pot adormi. Încercam să îmi iau aliați la ceea ce simțeam și să Îi spun Domnului că: „Tu nu calci peste nedreptate”, ci mereu totul are răsplată, are consecințe.
După atâta zbucium interior cât și durere interioară, Domnul mi-a pus în mintea mea o imagine cu Hristos pe lemnul de durere, răstignit, și întristat în inima lui de durere, și mi-a spus blând că toată nedreptatea a fost satisfăcută prin acel fapt, prin Fiul Său Preaiubit, prin Hristos – ceea ce m-a liniștit total și mi-a eliberat inima mea total și am putut dormi foarte liniștită și altfel am putut privi la al meu soț.
A doua zi, i-am spus soțului meu că m-a rănit cu acele cuvinte și mi-a spus: „Tu nu ai cerut niciodată iubire să îți dea Dumnezeu? Eu am cerut. Uite, ți-a dat Domnul prin mine! Și mie prin tine.” Cu o inimă sinceră mi-a spus, fără a face glume, și am înțeles că e a doua oară când Domnul mi-a vorbit.
Când Petru a venit la Isus și L-a întrebat de câte ori să ierte: până la 7 ori, o fi de-ajuns? Isus îi zice: „Eu nu-ţi zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte”, referindu-se să ierte nelimitat. Iar în rugăciunea „Tatăl nostru”, atunci când rostim: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, înțelegem că El ne învață să iertam pe cei care ne rănesc, ne jignesc, ne urăsc, ne nesocotesc etc. Și că Dumnezeu nu ne iartă mai mult sau mai puțin decât noi iertăm.
Să fim cu luare aminte, că nimic care ne face să fim necurați în noi înșine, nu ne va face să moștenim Cerul, dar până la a moșteni Cerul trebuie să trăim frumos înaintea Lui, frumos și în pace, unitate și iubire, cu respect cu soții noștri; slujindu-i cu bucurie și când merită și când nu merită.
Dar cum putem face noi față noilor provocări ce ne așteaptă zilnic? Adâncindu-ne cât mai mult în părtășia cu Domnul, crescând în cunoștința Lui, în relația cu El, crescând prin Duhul Sfânt, atunci viața noastră va oglindi adevăratul caracter ce Îl reprezintă pe Hristos, și odată, vom sta la Masa Lui, și El ne va servi, ne va hrăni sufletul cu bucatele Lui alese, și răni nu vor mai fi. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm pe noi, darămite pe soții noștri, nu noi putem, dar Domnul poate. Și noi, făcându-ne partea, El însuși Și-o va face pe a Sa prin Dragostea și mila Lui, și așa vom putea fi călăuziți, mergând pe cărarea Lui, pe urmele Lui până ni se va pierde urma (pe acest pământ) în El.
„Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile.”
O soție,
Cristina Popa
