Cândva, din slavă, a coborât la noi
Un Prunc ce, deşi n-avea strălucire,
Nici frumuseţe, nici comori…
Era Cel mai Frumos din omenire!
El n-a venit s-aducă judecată
Sau să împărăţească pe pământ;
N-a coborât din slava Sa cerească
Să înspăimânte ca un rege crunt…
Deşi cei mulţi au încercat să-L piardă
Şi s-au luptat chiar viaţa să I-o ia –
El nu S-a răzbunat, n-a vrut osândă,
Deşi toată puterea I s-a dat…
Căci a venit la noi s-aducă pacea,
Să rupă jugul celor asupriţi,
Să dea lumină-n loc de întuneric,
Să lase-alin în loc de suferinţi…
Lidia Duciuc
El a venit s-aducă mântuirea
Aşa cum îngerii, odată, au cântat…
Să dea speranţă-n loc de tânguire
Şi să salveze-un suflet disperat.
A coborât din slăvi şi strălucire,
S-a dezbrăcat de tot ce-a fost regesc,
Un chip de om a luat, cu umilire
Ca astăzi să avem un chip ceresc!
Da, S-a născut Isus ca să salveze
Întreaga omenire din păcat!
Dar cât de mulţi au refuzat salvarea
Şi au ales cărarea spre neant…
Dar tuturor ce-au acceptat salvarea
Şi tuturor celor ce cred în El,
Le-a dat un nume nou, o altă viaţă,
Şi-o Țară sfântă cu cerescul Miel!
