IUBIREA SOȚULUI M-A SALVAT DE LA O VIITOARE DEPRESIE
„Atunci când lacrimile nu se opresc, când inima e tristă și parcă nimeni nu te înțelege, nimeni nu te aude, nu uita că Dumnezeu ascultă fiecare rugaciune, vede fiecare lacrimă și cunoaște fiecare gând al tău de mamă. El e lângă tine, mereu.”
Este greu la început să te autoconvingi de aceste lucruri. Mie mi-a luat ceva timp până să înțeleg că tot ceea ce trebuie să fac este doar să mă pun pe genunchi și să Îi cer ajutorul. Să plâng, să mă smeresc, să iert pe cei ce mi-au greșit și să merg mai departe.
Mamă – ce mare chemare, cea mai sfântă dintre toate!
Mamă – nu există un cumul mai mare de sentimente, decât atunci când devii dătătoare de viață.
Mamă – îți jertfești propriul corp, propria sănătate, propria viață dând naștere unei ființe.
Mamă – faci multe sacrificii pentru bunăstarea materială, emoțională și psihică a copilului tău. Îți iei angajamentul pentru totdeauna să îl iubești, indiferent dacă îți face pe plac sau nu, să îl protejezi într-o lume în care va vedea mai mult rău decât bine, să îi asculți sentimentele, să îi fii alături la fiecare pas și să îl încurajezi în deciziile pe care le va lua in viața. Iată slujba ta, mamă!
Lidia Dumitru
Ca mamă a 3 copii sub 3 ani, care sunt minunați, țin să spun că atunci când sunt mici și sunt lângă tine, e cel mai bine, greul începe atunci când vor pleca în societate, unde învățăturile pe care i le-ai dat, le pot uita. De aceea trebuie să Îl chemăm pe Dumnezeu pentru a-i păzi de orice primejdie.
Mă numesc Lidia și doresc ca prin acest articol să Îi multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în viața noastră de familie. Sărbătorile de iarnă pentru noi, au avut un motiv în plus de bucurie în 2020, în 2021 și în 2023. Pe lângă bucuria nașterii Domnului, ne-am bucurat la aflarea veștii unor noi sarcini, în fiecare an.
Încă din perioada de logodnă, care a durat foarte puțin, deoarece din iubire doream să ne căsătorim, am vorbit despre cum ne dorim să avem o familie mare și binecuvântată de Dumnezeu. Dintotdeauna mi-am dorit să am și o carieră, și, cu toate că am terminat facultatea de inginerie, cea mai mare chemare pe care am simțit-o încă de mică, a fost chemarea de a fi mamă, de a avea copii și de a le insufla valori și principii biblice, după voia lui Dumnezeu.
Mă străduiesc zilnic să devin mai credincioasă, să devin mai bună și iubitoare de oameni pentru a le putea fi un exemplu atât copiilor mei, cât și celor din jurul meu. Îmi doresc să fie ascultători, cu iubire de Dumnezeu și pentru ca Dumnezeu să îmi asculte rugăciunile, am știut că trebuie să mă rog Lui încă de dinainte de a se naște fiecare în parte. O mamă trebuie să își aplece genunchii în fața lui Dumnezeu și să își pună copiii în Mâna Lui ocrotitoare.
Chiar dacă am căutat să facem doar Voia lui Dumnezeu cu privire la familia noastră, pe parcursul timpului, datorită faptului că toate nașterile le-am avut prin operație de cezariană și una după alta, am slăbit ca putere, fizic, dar și psihic, iar la nivelul psihicului a fost dată o bătălie constantă între gândurile mele și cele pe care diavolul mi le aducea.
Vreau să precizez că prima decizie și cea mai bună, pe care am luat-o în familia noastră, a fost de a ne ocupa singuri, doar soțul și cu mine, de creșterea și educarea copiilor. Această decizie a survenit în urma unor reproșuri sau sfaturi pe care le-am primit și care nu aveau ca fundament învățături Biblice. Totuși asta a implicat și câteva greutăți pentru mine, o dată cu cea de-a treia naștere.
Pentru că mă simțeam copleșită de toate schimbările din viața noastră – mutatul la bloc, noi fiind învățați la casă, cu curte unde să zburde copii, venirea unui nou membru în familie care mă ținea trează nopțile si schimbările de comportament ale celorlalți doi copii, la nivelul gândului s-au întipărit idei precum, „nu ești o mamă bună, tu nu faci cum fac alte mămici”, „încă nu vorbește bine la 2 ani, înseamnă că nu te ocupi destul de copil”, „nu reușești să faci tot ce ți-ai propus într-o zi, alte mămici cum pot? Tu ești incapabilă”. „TREBUIE SĂ FACI MAI MULT ȘI MAI MULT”.
La aceste gânduri s-au mai adăugat și anumite reproșuri și vorbe aruncate de către o bunică, mamă la randul ei, o persoană care se presupune că ar trebui să îți fie alături moral și să te înțeleagă, fiindcă a trecut și ea prin naștere de copii, dar în loc de sprijin, a fost mai mult o ispită și o încercare. O încercare a răbdării, o încercare a dragostei și a iertării. Dumnezeu mi-a dat forță să pot trece peste tot ce s-a întâmplat în perioada aceea și să devin un om nou, un om schimbat.
Este minunat să auzi glasul și râsul propriului copil, să îl ții la piept, să îi oferi confortul de care are nevoie si să il iubești necondiționat, dar asta nu înseamnă că nu vor fi și zile în care să obosești, în care să ai nevoie de o pauză.
Au fost și zile bune, liniștite, dar și multe zile în care plângeam împreună cu ei, în care lacrimile curgeau pe obraji și nu mai vedeam „lumina de la capătul tunelului”, nu mai aveam timp pentru mine și mă simțeam, pe lângă că eram slăbită de puteri și neputincioasă în fața durerilor lor, dezamăgită de mine, de corpul meu, care, fiind într-o continuă schimbare timp de 3 ani, nu mai arăta la fel ca înainte de sarcini. Iar asta m-a făcut să mă închid în mine, să nu mă mai uit în oglindă și să nu mai vreau să ies nicăieri să mă vadă nimeni.
În cea mai grea perioadă de după naștere, atunci când riscurile unei depresii post-partum la o femeie sunt foarte ridicate, nimeni, în afară de soțul meu nu a știut ce a fost în inima mea. Câte nopți nedormite am avut și cum i-am ținut pe rând sau de multe ori pe toți 3 la pieptul meu, iar dacă am îndrăznit să spun cuiva despre o noapte nedormită, am primit ca răspuns „așa e cu copii, eu ți-am spus”, nu o vorbă de încurajare.
Alin, soțul meu, a fost lângă mine și m-a sprijinit în fiecare moment.
El a încercat să mă ajute cu tot ce a putut, dar noptile mi-au fost cele mai grele, pentru că mă trezeam foarte des, sau nu apucam să dorm deloc. Am încercat să îl protejez măcar nopțile să nu se trezească, pentru că dimineața trebuia să plece la muncă devreme și nu voiam să fie obosit, până la urmă și el ducea o greutate în spate, să avem tot ceea ce ne dorim.
El nu m-a lasat să cad pradă depresiei care deja își căuta un loc călduț în capul meu, și nu m-a lăsat să mă adâncesc în gânduri în care să Îl pun la îndoială pe Dumnezeu și ajutorul pe care-l primesc de la El.
Am reușit să îmi revin destul de repede, cam în 2 luni, din gândurile ce mă apăsau, datorită vorbelor și gesturilor frumoase ale soțului meu care m-au ajutat să mă revalorizez ca femeie, ca mamă și soție.
Pentru a scăpa de aceste gânduri, am început să meditez la Cuvântul Domnului, să meditez la tot ce mă înconjoară și să iau decizii noi pentru mine și pentru familia mea, cum ar fi să iert în primul rând, persoana care, cu vorbele aruncate fără băgare de seamă, a reușit să mă prăbușească la pământ, să îmi scadă stima de sine și să mă facă să cred că nu sunt îndeajuns de bună pentru măreața mea chemare.
Dumnezeu mi-a vorbit prin Psalmul 28:6-7 „Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele! Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.”
M-a făcut să înțeleg că El va fi cu mine pe acest drum greu, dar frumos al maternității și El ne va ajuta să ne creștem copiii pe care îi avem și pe aceia pe care îi vom mai avea, cu înțelepciunea dată de El, în lumină și cu dragoste pentru El.
Îmi doresc ca acest articol să fie o încurajare pentru toate mămicile. Zilele trec, copiii cresc și ne va fi dor să îi mai ținem în brațe, măcar o dată, așa micuți cum erau odată…
