Cred că fiecare dintre noi avem o imagine despre ceea ce înseamnă sărbătorile de Cră – ciun. Cum se apropie luna decembrie începem să ne învăluim de acea atmosferă magică.. și avem multe “ajutoare” care să ne ducă în acea zonă – ușor de poveste, aș putea spune, pe care fără să vrem ne-a insuflat-o mass media în ultimii ani. Filme de Crăciun, playlisturi infi – nite pe YouTube și Spotify cu colinde fel și fel, decorațiuni colorate, luminițe, Moș Crăciuni și brăduți în toate magazinele, oferte peste oferte în mall-uri și pe internet. Putem zice oarecum că aceste elemente ar putea alcătui ceea ce unii numesc “atmosfera sărbătorilor”. Dar oare asta să fie ea într-adevăr?
Mai sunt apoi și concertele cu tematică de sărbătoare la care nu știm cum să ne împărțim că să participăm la toate; plus pregătirile din casă cu mâncare, prăjituri și curățenie.. repetiții cu copilașii pentru micile scenete la care au primit roluri de îngerași și păstori… oh, și câte și mai câte!
Ami Cristea
Cluj Napoca
Ar mai fi multe de enumerat, dar ce vreau să spun e că în cei 38 de ani de viață, am trăit aproape tot ce se putea trăi în preajma sărbătorilor. Și am să vă duc puțin cu mine, în trecutul meu. Am avut bucuria și privilegiul să cânt încă de mică în corul bisericii Baptiste, într-o biserică din Cluj. Țin minte că mama ne învăta pe noi, cele trei surori mai mari (din 4) câte un cân – tecel pe care îl cântam pe 3 voci în progra – mul special de Crăciun, iar la urmă primeam cadourile mult așteptate, urmând să mergem acasă împreună cu familia și să așteptăm a două zi cadourile de la Moș Crăciun. Ce multă bucurie simțeam în acele momente! Apoi în adolescență am descoperit grupu – rile de prieteni și mersul la Colindat alături de mulți tineri, pe jos prin zăpada (în vremu – rile acelea ningea de Crăciun ca în povești). Stăteam până dimineața cutreierând orașul în lung și în lat fără mășini sau autobuze, neobosiți, dar cu un entuziasm de care îmi este atât de dor să îl mai am! După nopțile lungi de colind, continuam voia bună în case – le unora dintre noi cu jocuri și atmosfera de sărbătoare, până în zori! Apoi, ajunsă la vârsta maturității, am co – lindat mult împreună cu sora mea Crista în diferitele concerte și evenimente de Crăciun atât în Cluj, cât și prin alte părți, începând cu primele zile din luna Decembrie, până înain – tea zilei de 25, încât atunci când chiar trebuia să sărbătorim motivul despre care cântam, nu mai găseam nici un farmec, și oboseala mă ajungea din urmă. Îmi amintesc multe evenimente care se în – tâmplau în luna Decembrie în viața mea, dar nicodată starea de liniște și plictiseală nu își găsea locul! Mereu pe fugă, mereu în acțiune, mereu gata să fiu la timp, să performez pe toate planurile la înălțimea așteptărilor, că era vorba de familie, biserica, comunitatea evan – ghelică sau lumea din jurul meu! Acum când stau să îmi amintesc exact acele vremuri, mă năpădește o stare de oboseală și osteneală, nu știu de ce… Nu spun că nu era frumos, nu spun că nu îmi este dor une – ori, spun doar că lucrurile s-au schimbat mult în ultimii 12 ani de când sunt căsătorită, de când am devenit mămică, și de când am intrat în procesul de maturizare mai profundă din punct de vedere spiritual.
V-am așternut în linii mari un cadru de ansamblu, ca să înțelegeți de ce spun toate lucrurile pe care urmează să le spun. Am fost din acea categorie de oameni că – reia îi plăcea să se implice în activități în preajma sărbătorilor, atât în biserica cât și în alte contexte. Nu înțelegeam tinerii care alegeau să stea în liniște acasă cu familia în acele zile tumultoase, când erau atâtea de făcut! Oricum sărbătorile țin doar trei zile, de ce nu ai face tot ce poți face din ele? Ei bine, oamenii și vremurile se schimbă pe parcursul vieții, și rând pe rând, concer – tele s-au tot rărit, oamenii din jurul meu au mai plecat, activitățile în care puteam să mă implic deveneau tot mai departe de cursul vieții mele, așa încât nu mă mai re – găseam făcându-le. Am început să apreci – ez mai mult liniștea, pacea, odihna, familia, o mâncare bună pe masă, dar făcută în tih – nă și cu bucurie! Vă spuneam că începusem un proces de maturizare și așa a fost. Dumnezeu mi se arăta tot mai clar în ori – ce sezon al vieții, încât nu simțeam nevoia ca doar de Crăciun sau doar de Paști să fac multe Lucruri pe care să le bifez și cu care să Îl “impresionez”. Dumnezeul meu, căruia Îi slujesc, este atât de prețios și de viu zi de zi în viața mea, încât nu mai simt nevoia să aștept un an ca să Îl Sărbătoresc, sau să creez o anumită atmosferă prin care să se vadă clar că El e centrul sărbătorii. Da, e frumos tot ce se întâmplă la Crăciun, e frumos să ne amintim despre nașterea Mân – tuitorului, fără de care noi azi nu am putea beneficia de mântuire, de har și de dragoste din plin! Dar nu asta e ceea ce aștept eu în fi – ecare zi, ci aștept acel moment când Cel ce a decis să se întrupeze într-un bebelaș atât de fragil, să revină curând pe norii cerului, îm – brăcât în Glorie, ca să ne ia sus, cu El în slavă!
