„Mulțumesc” este cuvântul care exprimă cuiva recunoștință, satisfacție, o manifestare de politețe.
Învățând acest cuvânt încă din copilărie, el făcând parte din setul de cuvinte de politețe ce este învățat în „cei 7 ani de acasă”, suntem atât de obișnuiți cu el încât uneori uităm să îl folosim. Acest cuvânt atâta de obișnuit pentru noi, și totuși atâta de greu de folosit uneori!
Biblia, Cartea Sfântă, nu evită să folosească acest cuvânt „mulțumesc”, care este întâlnit de multe ori aducând laudă și cinste Domnului nostru Isus: „Dar mulțumiri fie aduse Lui Dumnezeu care ne da biruința prin Domnul Isus Hristos” (1 Corinteni 15:57); „Mulțumiți Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile caci aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Isus cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18).
Și daca știm asta, ce ne împiedică să facem voia Lui? Uneori suntem atât de încercate, încât nu vedem bucuriile pentru care să spunem un „mulțumesc”. Uneori oboseala cuprinde ființa noastră și parcă nu mai avem timp să mulțumim, dezamăgite de tot ce vedem în jur, parcă nu știm dacă mai avem pentru ce mulțumi, de multe ori poate rugăciunea noastră nu mai începe cu mulțumiri și numai cu cereri, așteptări și nevoi.
Dar părintele nostru care este Dumnezeu, ne acceptă așa cum suntem, restaurează viața noastră și ne dă iar motive de mulțumire. Poporul evreu a fost mereu nemulțumit, iar DOMNUL mereu l-a iubit. Consider că o inimă care știe să fie mulțumitoare are puterea să accepte atât binecuvântările, cât și încercările.
Pentru noi acest „mulțumesc” ar trebui să fie vital, și nu că Dumnezeu ar avea nevoie de cuvintele noastre, ci pentru că noi avem atâta nevoie de binecuvântările Lui. Și dacă atunci când primim ceva spunem din politețe „mulțumesc”, cu atât mai mult Domnului care ne dă totul fără merit, cum să nu Îi mulțumim?
Lidia Bleahu
Suntem atât de binecuvântate în această țară de pace, avem biserici deschise, avem o toamnă lungă și bogată, pământul a rodit și în acest an, nu suntem singure și avem promisiunea că nu vom fi singure niciodată.
Și dacă n-ar fi așa, tot ar trebui să știm să mulțumim, pentru că un verset scris în Biblie spune: „Știu să trăiesc smerit, știu să trăiesc în belșug. În totul și în toate m-am deprins și să fiu satul, și să fiu flămând, și să fiu în belșug, și să fiu în nevoie.” (Filipeni 4:12). Dumnezeu veghează asupra copiilor săi și a pus în noi resurse, pentru a putea să facem față pentru diferite momente din viața noastră.
Dragă cititoare, te îndemn să ai curaj să fii mulțumitoare, vei zâmbi mai des, vei fi plină de bucurie, vei privi cu alți ochi roadele muncii tale, Îl vei cunoaște pe Dumnezeu într-un mod personal, vei emana pace celor de lângă tine, în casa ta, biserica, locul de muncă…
Câte beneficii într-un simplu și valoros „Mulțumesc”! Aș dori să te întrebi: Tu pentru ce ești mulțumitoare? Mulțumește atunci când îți este bine, vei fi obișnuită să faci asta în oricare altă zi.
Bleahu Lidia
Biserica Baptistă „Harul”, Târgu-Mureș