“…rănile noastre deschis sufletul…”
Povestea mea este caracterizată de acest cuvânt: suferință. Ce înseamnă de fapt suferința? „Iată lucrul de care avem parte cu toții garantat: suferința. Ea vine și este de neoprit, la fel ca timpul.” Înțelegem că suferința este indispensabilă vieții.
Totul a început în anul 2020. Anul în care viața mea de până atunci s-a schimbat. Un an plin de evenimente pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată. Anul în care am devenit mamă. N-aș fi crezut în naivitatea mea că acest cuvânt – „mamă” va veni cu atâtea implicații.
Așteptam cu nerăbdare venirea pe lume a întâiului nostru născut, Zian. Ce mare bucurie este venirea pe lume a unui copil, nu-i așa? Și așa a și fost! Dumnezeu a decis ca Zian să se nască în data de 19 aprilie, ca mai apoi lumea mea să se zdruncine. În decurs de 24 de ore de la naștere, fiului meu i s-au pus 7 diagnostice și i s-au dat șanse minime de viață.
În următoarele 48 de ore, Zian a intrat într-o operație lungă și grea luptându-se pentru viața lui. Eram la pământ! Totul era nou pentru noi, iar prin toate acestea mi-au fost răpite acele momente unice după care tânjeam și despre care am auzit că atunci se formează o legătură specială între mama și bebelușul nou născut, pentru că Zian era departe de mine, înconjurat de oameni străini. În tot acest timp a fost purtat în rugăciunile bisericii, a celor dragi, dar și a celor pe care nu îi cunoșteam și pe care Dumnezeu i-a sensibilizat în acest sens, deoarece cazul lui Zian a devenit cunoscut de mulți alții într-un timp destul de scurt.
În final, după operație, medicii l-au diagnosticat pe Zian cu atrezie intestinală, în urma căreia i s-a amplasat ileostomă la nivelul abdomenului. În acele 2 săptămâni în care Zian s-a recuperat la terapie intensivă, nu mi-a fost deloc ușor având în vedere că primele 5 zile postoperatorii au fost critice.
Orice medic pe care îl întrebam de starea lui Zian nu se pronunța, însă pot spune că am simțit pacea lui Dumnezeu exact așa cum ni se descrie în Filipeni 4 cu 7: „Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” Inima și gândurile mele erau atacate de Cel rău. Aveam îndoieli cu privire la vindecarea lui Zian, la starea mea de sănătate ca și proaspătă mămică și aveam întrebări la care nu găseam răspunsuri. În mintea mea s-a născut frica și îngrijorarea: „Dacă nu vom ști cum să îl îngrijim pe Zian?”, „Dacă ne vor considera incapabili și va trebui să stau acolo cu el în spital?”, „Dacă va rămâne cu ileosomă pe viață?”.
Vindecarea deplină nu s-a produs pe loc, miraculos, așa cum ne-am fi dorit noi. Medicii ne-au recomandat să revenim peste 6 luni pentru definitivarea operației prin îndepărtarea ileostomei. Dumnezeu ne-a îngăduit să trecem prin 6 luni de foc în care Zian a necesitat îngrijiri speciale față de alți copilași de vârsta lui. Boala lui ne-a limitat din multe puncte de vedere. Am fost obligați de situație să învățăm cum să îngrijim un bebeluș cu ileostomă.
Timpul trecea, Zian se apropia de vârsta de 6 luni, medicii amânau operația din cauza restricțiilor impuse deoarece, din perspectiva lor, Zian nu reprezenta o urgență, iar eu intram tot mai mult în disperare. Cu toate că ușile păreau închise, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile fierbinți, iar inevitabilul s-a întâmplat. Zian s-a îmbolnăvit, a ajuns la urgențe, iar astfel a fost operat exact la 6 luni, așa cum stabilisem inițial. Aveam mari emoții pentru că luând în calcul spusele medicilor, operația ar fi putut să nu reușească, iar Zian să rămână așa pe viață. Nu aveam o garanție din partea lor că 100% se va rezolva problema noastră.
Cele 2 operații au fost grele și recuperările de la terapie intensive la fel, însă intervalul acela de 6 luni dintre ele a fost adevărata încercare pentru mine. Inima mea de mamă era frântă ori de câte ori mă uitam la copilul meu și vedeam câtă durere trebuia să îndure. Însă eram convinsă de un lucru: Isus își face simțită prezența mai profund acolo unde este suferință. Ființele noastre devin mai sensibile față de prezența Lui când trecem prin suferință. Dumnezeu ne-a dat multă putere și El a fost bucuria noastră în încercare.
După prima operație am primit un cuvânt profetic prin care El ne-a spus că va revărsa peste noi picuri noi în fiecare zi. Prin aceasta am înțeles că va trebui să trecem printr-un proces de zdrobire, printr-o cale a frângerii. Domnul a lucrat mult la inima mea revărsând în fiecare zi câte un picur de îndurare, de răbdare, de putere și de vindecare. În tot acest timp Dumnezeu m-a îngenuncheat pentru ca inima mea să privească în sus înspre El.
Au trecut 3 ani de atunci, iar în prezent Zian este perfect sănătos, a crescut, iar Dumnezeu l-a înzestrat cu atâta veselie și bună dispoziție, parcă pentru a compensa durerea și suferințele pe care le-am trăit și noi împreună cu el. De atunci nu am mai avut probleme legate de boala lui, iar Dumnezeu ne-a ajutat să trecem cu bine și peste riscurile postoperatorii.
Uneori Dumnezeu îngăduie să trecem prin asemenea procese pentru a ne pregăti pentru ceva mai măreț. De multe ori nu știm de ce îngăduie Dumnezeu frângerea inimii, dar răspunsul trebuie să fie destul de important. Să nu disprețuim încercarea pentru că El nu îngăduie nimic peste puterile noastre. De aceea, draga mea, nu te teme niciodată să fii frântă! În Hristos, știm deznodământul. Mântuitorul nostru ne înconjoară. Viitorul nostru este sigur. Bucuria noastră este certă. Pentru că nu există creștere fără schimbare, fără durere. Nu există abundență fără frângere. Rănile noastre deschid sufletul pentru a fi plantate în el semințele creșterii lăuntrice. Realizând toate acestea, mă simt onorată și Îi mulțumesc că El m-a ales să fiu mama lui Zian.
Lorena Damian
Biserica Maranatha Luduș
