– O poveste de dragoste –
Niciodată nu mi-am închipuit că mă voi căsători la 31 de ani. Încă de când eram copil, am crezut că voi fi o soție și o mamă tânără. Dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru viața mea. Pentru mine, timpul așteptării viitorului soț a fost o împletire de perioade frumoase, împlinitoare, în care eram aproape de Domnul, când mă simțeam foarte bine în poziția de fată singură, cu momente dureroase, pline de întrebări, în care mă confruntam cu gânduri negative despre mine și despre viitorul meu.
De tânără mi-am propus să profit din plin de perioada de singurătate, să mă implic în biserică, în slujirea lui Dumnezeu, să mă dezvolt personal și profesional. M-am dedicat cu drag și bucurie facultății de arhitectură, m-am implicat cu pasiune în biserică, slujind în special prin cântare în diferite grupuri. De asemenea, am stat alături de mama mea în lucrarea socială pe care Dumnezeu i-a încredințat-o. Este vorba despre „Lucrarea cu sarmalele” despre care este scris în numărul anterior al revistei. Pe scurt, am utilizat timpul meu de așteptare cât de bine am putut, după călăuzirea Domnului. Și a fost un timp frumos, însă nu am crezut că va fi atât de lung.
Odată cu trecerea timpului, momentele mai puțin plăcute se strecurau în viața mea.
Atunci când ai 18 ani, este relativ ușor să rămâi încrezătoare în ceea ce privește căsătoria. Ai toată viața înainte să faci acest pas. Dar când ajungi la 25 de ani, apoi la 30, posibilitatea unei căsătorii scade tot mai mult. Iar îngrijorarea crește. Întrebări tot mai sensibile se nasc și rămân fără răspuns. De ce numai eu nu mă căsătoresc? De ce nu se uită băieții la mine? Ce este greșit la persoana mea de sunt trecută cu vederea de cei de sex opus? Oare a uitat Dumnezeu de mine? De ce a pus în mine dorința atât de mare de a mă căsători, dacă nu Se ocupă și de a mi-l aduce în viață pe viitorul soț? Mai am șanse să mă căsătoresc cu un bărbat temător de Dumnezeu, curat, pus deoparte de El? Voi mai putea avea copii? Și întrebările continuă.
Mai mult decât atât, poți ajunge să te îndoiești că alegerea de a te păstra curată pentru soțul tău a fost cea mai bună. Dacă erai mai deschisă la abordările băieților, fie ele și mai puțin decente, poate că erai deja căsătorită. Sau poți ajunge să te întrebi dacă toată această dedicare a ta de a fi pură pentru Dumnezeu și pentru viitorul tău soț merită sau nu. Mai ales în contextul în care observi că fetele nu neapărat serioase și cuminți s-au căsătorit cu niște băieți deosebiți. Eu știu că m-am confruntat cu unele dintre întrebările și îndoielile acestea. Și sunt convinsă că sunt multe fete singure care își pun aceleași întrebări.
Dar să revin la povestea așteptării mele. Văzând că momentul căsătoriei se tot amână și simțind că Dumnezeu mă cheamă să fac ceva mai mult pentru fetele necăsătorite, m-am decis să creez un canal de Youtube dedicat special acestora. Mi-am spus: „Dacă tot sunt singură și în așteptare, poate că Domnul vrea să mă folosească pentru întărirea și încurajarea fetelor ca mine.” Dar cât de departe erau gândurile mele de gândurile lui Dumnezeu!
Este adevărat că El a folosit și folosește canalul de Youtube pentru fete și femei de toate vârstele, dar El a făcut mult mai mult decât atât. Fără ca eu să știu, unul dintre videoclipurile mele a ajuns să fie vizionat de cineva, iar acel cineva este acum soțul meu.
Povestea noastră a început on-line.
Într-o după-masă am primit o cerere de prietenie de la un băiat. De obicei eu respingeam astfel de cereri, dar de această dată ceva m-a îndemnat să accept. După ce am săpat puțin mai adânc, am descoperit că băiatul respectiv pare să fie un om bun și respectabil. Părea la o vârstă matură, studiase la Institutul Teologic Penticostal și chiar avea o predică sau două publicate pe internet. Aflând aceste detalii și având un sentiment aparte în interiorul meu, am acceptat cererea de prietenie. De acolo a început totul.
Ulterior am aflat că un mare impact în decizia lui de a continua discuțiile cu mine l-a avut unul dintre videoclipurile mele de pe Youtube. Cine s-ar fi gândit că ceva ce am făcut ca o slujbă pentru Dumnezeu va fi folosit de El pentru a-mi aduce o bucurie pământească atât de mare? Relația noastră a evoluat repede, mult mai rapid decât mi-aș fi închipuit. Nu a durat mult și am trecut de la etapa de a vorbi prin intermediul internetului și al telefonului la aceea de a ne vedea față în față.
Trebuie să recunosc că încă de la primele discuții on-line am avut sentimentul că vorbesc cu viitorul meu soț. Nu pot să explic acest lucru, dar cred că a fost mâna lui Dumnezeu la lucru. Același sentiment l-a avut și Nelu, soțul meu. Fiind deschiși unul cu celălalt, sinceri și transparenți, în decurs de câteva săptămâni relația a ajuns să fie serioasă. Ca un adevărat domn, Nelu a cerut voie părinților mei să mă curteze, să fie prietenul meu și a spus de la bun început că este serios în intențiile lui de a se căsători cu mine.
Ca doi copii, am intrat în această relație gata să îl descoperim pe celălalt și să ne lăsăm descoperiți. Am învățat că este foarte important să fii deschis cu partenerul tău. Discutând foarte mult și abordând subiecte profunde, concrete, răspunzând sincer la cele mai dificile întrebări, am pus o bază solidă pe care am putut construi, împreună cu Dumnezeu, o relație autentică și puternică.
Ne-am căsătorit la opt luni după ce am vorbit prima dată. Aveam deja 31 de ani împliniți. A fost prea repede? Prea târziu? Aș spune că a fost exact așa cum trebuia să fie. Dumnezeu a orchestrat totul și a lucrat diferit decât m-aș fi gândit eu. Și e bine că nu mi-a răspuns afirmativ tuturor rugăciunilor rostite în perioada așteptării. Planurile Lui sunt mult superioare planurilor noastre.
Acum, la final, aș dori să răspund întrebării: „S-a meritat așteptarea?” Da, de o mie de ori da! A fost ușor să aștept? Nu întotdeauna. Dacă aș avea de ales, aș mai aștepta încă o dată atât de mult? Da, pentru că omul pe care l-am primit ca soț depășește orice așteptări. Acelora dintre voi care sunteți în perioada de așteptare, doresc să vă las o încurajare. Dumnezeu este în control. El este credincios și nu Își lasă promisiunile neîmplinite. Nu este întotdeauna comod să așteptăm. Cu cât acest anotimp este mai lung, cu atât întrebările sunt mai multe, nesiguranța crește și frustrarea ne poate copleși. Dar, fie că ne căsătorim, fie că nu, rămânem ferm ancorate în Cel care este centrul a tot ce există, care nu Se schimbă și care ne poate oferi ceea ce niciun om nu are capacitatea să ofere: siguranță, pace, liniștire și, mai presus de toate, viața veșnică.
Notă.
Dacă considerați că merită să puneți numele canalului meu de Youtube, acesta este Alexandra Pencea – În așteptarea Mirelui
Iar aici este link-ul cu povestea noastră de dragoste mai în detaliu: https://www.youtube.com/watch?v=zdhK9CyASmA&t=7s
