Ce înseamnă să ai o fiică …

“Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.

Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.

Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.” Psalmul 127:3-5

Sunt mamă a trei copii, doi baieți și o fată, Mirel, Natalia și Eusebiu.

Înainte să fiu însărcinată cu primul copil am știut că voi avea un băiat, blond și cu ochi albaștri, când s-a născut Mirel parcă îl cunoșteam de undeva, și copilul acesta pe care l-am născut la 19 ani m-a învățat în fiecare zi, ce înseamnă să fii părinte. Apoi am născut o fetiță, Natalia, și după mai mulți ani s-a născut și mezinul familiei,Eusebiu, și încă de mai erau și alți copii în familia noastră eram și mai împliniți, dar mulțumim Lui Dumnezeu pentru acești trei copii  minunați ce i-am adus pe lume și i-am crescut, împreună cu soțul meu, și pe care îi considerăm ca fiind cea mai mare realizare a vieții noaste terestre.

În continuare aș vrea să vă împărtășesc ce înseamnă, din punctul meu de vedere, să ai  o fiică.

Când am aflat că sunt din nou însărcinată, știam deja ce mă așteaptă, priveam cu groază la durerile nașterii, dar eram bucuroasă că vom avea al doilea copil,  mă rugam să fie sănătos și speram să fie fetiță, pentru că deja un băiat aveam.

În sala de naștere, după  mai multe ore de travaliu, presărate cu vaiete și crize de isterie, am născut o fetiță de 4 kg și când mi-a arătat-o medicul am început să plâng, el s-a uitat mirat la mine și le-a întrebat pe asistente: “dar acum ce-o mai doare” și aceste femei i-au răspuns imediat: “Domnule doctor, nu o doare nimic, se bucură” , aceste femei înțelegeau ce este în sufletul meu pentru că erau și ele mame. Înțelegeau bucuria de a-ți întregi familia cu o fetiță, în timp ce acasă aveam un băiat de 3 anișori.

Abia am așteptat să ajung acasă cu mica mea comoară, Natalia Andra, și să mă bucur de ea împreună cu soțul meu Puiu și cu frățiorul ei, Mirel. Am fost tare fericiți, cântam prin casă și simțeam că suntem bogați, atât de bogați încât  sentimentele de fericire nu mai încăpeau în inimă și ele trebuiau exprimate des prin zâmbete, cântece, îmbrățișări și rugăciuni de mulțumire.

Visam cu ochii deschiși și mă așteptam ca fetița aceasta să poată deveni, când va fi mare, cea mai bună prietenă a mea.  Toată copilaria mea am așteptat să am o surioară cu care să mă joc, să am grijă de ea și să-mi fie cea mai bună prietenă,dar nu am primit nici o soră decât trei frați la care țin foarte mult, însă acum toate dorințele  mele legate de surioara mult așteptată, s-au mutat acum în dreptul acestui nou personaj venit în familia noastră: fiica noastră Natalia.

Doamne, îmi amintesc cu câtă bucurie  o îmbrăcam cu rochițe, pantofiori, ciorăpei, totdeauna asortate, danteluțele  erau preferate și căciulițele sau fundițele nu lipseau.

Doream ca toate lucrurile frumoase ce le-au făcut părinții mei pentru mine, și mai ales mama, să le fac și eu pentru fiica mea, să-I împlinesc dorințe de la cele mai mari până la cele mai mărunte, să știu că este fericită și că la viața ei împlinită și ferită de griji și pericole am contribuit în mod voluntar și devotat.

Înainte ca Natalia  să fie școlăriță am trăit un episod pe care nu-l voi uita niciodată: fetița avea 5 ani și jumătate când  a căzut pe fereastră de la etajul 2 al blocului în care locuiam și a fost  o minune evidentă  că a supraviețuit, dar nu se știa dacă va mai putea să umble, dacă va mai avea toate  abilitățile intelectuale pe care le-a avut înainte deoarece șocul  fizic și psihic a fost unul foarte mare. Ne-am rugat, ne-am rugat într-una câteva zile, în timp ce fetița era la spital, nici nu puteam vorbi cu ea despre ceea ce s-a întâmplat, era marcată profund. Dar Dumnezeu ne-a dat-o parcă înapoi, fără nici o urmare după acest accident teribil. Da,  a fost o minune, parcă s-ar fi născut încă odată perfectă atât fizic cât și emoțional și intelectual.  În zilele  de durere și criză ce au urmat după acest accident, în gândul meu spuneam că macar să o avem printre noi, nu mai conta dacă va putea să învețe la școală, doream  doar să trăiască, dar Dumnezeu a făcut mai mult decât ne-am imaginat: a fost întotdeauna premiantă și liderul clasei. Pentru această biruință asupra morții și asupra urmărilor fizice și emoționale ale accidentului îi vom mulțumi întotdeauna Lui Dumnezeu care a avut mâna întinsă peste familia mea și în special peste fiica mea. De multe ori cel rău atacă familiile noastre și dorește să ne producă durere și dezastru, dar Dumnezeu ne acoperă cu aripile Lui ocrotitoare și credincioșia Lui ne este scut.

Când am trecut prin această experiență, în care am văzut cum ne păzește puterea Lui Dumnezeu, mi-am dat seama cât de iubiți suntem de Tatăl nostru ceresc, mi se rupea inima când mă gândeam că am putea să o pierdem și simțeam o durere sufletescă mai mare decât durerile nașteri sau orice altă durere trupească; atunci am înțeles cât de mult îl doare pe Tatăl Ceresc când pierde un fiu sau o fiică din cauza neascultării, am fost astfel motivate să ne lipim și mai mult sufletul de Dumnezeu prin ascultare și recunoștință.

Toate mamele trec alături de copii lor prin criza adoleșcenței, dar cu toate astea având o fiică, între cei doi baieți, am înțeles că și la vârsta aceasta pot fi zile foarte bune.

Îmi vine să zâmbesc când îmi amintesc cum am fost împreună cu Natalia la cumpărături, înainte de Crăciun, pe când avea ea vreo 12 anișori, eram în Mall în Cluj și deja ne-am obosit  colindând prin magazine și  căutând îmbrăcăminte de iarnă. Eu cum intram într-un magazin, cum mă agățam de câte o etichetă și-I arătam fiicei mele spunând: “uite, ce frumoase cizme” sau “ vezi acestea,nu ti-ar plăcea?” , dar de fiecare dată răspunsul era la fel:“of, mamă, tu nu te pricepi” sau “nu vreau să-mi cumperi haine de bătrâne” . Dintr-o dată îmi vine o idee și zic în gândul meu: “ la următorul magazin, nu-I mai recomand nimic, doar mă uit să văd ce s-ar potrivi și aștept să aleagă ea” și așa am făcut. După ce a răsucit mai multe perechi de cizme,fata mea se opri în dreptul unei perechi de cizme foarte potrivite pentru o fetiță de 12 ani, am zâmbit deoarece aceiași pereche de cizme mi-a plăcut și mie , dar de data aceasta m-am abținut să i-o recomand, deoarece am văzut că avea niște prejudecăți și anume că  dacă  îi sugerez eu atunci mai mult ca sigur că sunt demodate. Deodată o văd că se uită la preț, la mărime și mă roagă să-I cer  vânzătoarei mărimea 37. “Aha, deci a funcționat!” mi-am zis, înțelegând că fata mea nu voia să se îmbrace pe gustul meu, că avea personalitate și dacă eu îi recomandam ceva  se temea că va fi demodată și că vor râde alți copii de ea.

Cu timpul, evitând să intrăm în conflict de la astfel de lucruri mici, cum sunt cumpărăturile, am ajuns să fim chiar prietene, și să râdem adesea când eu probez haine în magazine și-I cer părerea  întrebând-o dacă nu cumva ”sunt de bătrâne” . Bineînțeles că o fiică va dori întodeauna ca mama ei să nu arate neîngrijită și să se păstreze tânără cât mai mult timp. Nu știu dacă m-ați înțeles, dar am învățat că e bine să-ți asculți fiica.

Când fiica mea s-a căsătorit am trecut prin mari temeri, eram parcă geloasă pe viitorul ei soț și mă gândeam tot timpul cum va fi după nuntă,  îmi era frică să nu fie o ruptură în relația noastră. Văzând-o cât e de îndrăgostită,  îmi era frică să-mi pierd fiica, mă temeam de despărțirea sufletească care s-ar produce  odată cu casatoria ei, și ma temeam să nu rămân fără fata mea și fără cea mai bună prietenă a mea.  În  timpul pregătirilor de nuntă inima mea se frământa cu tot felul de gânduri și parcă mă îngrozea teama de singurătate, totuși am luat o hotărâre și am zis în inima mea: „ până în ziua căsătoriei Natalia rămâne fata noastră, deci să ne bucurăm de acest  timp, să nu-i stric și bucuria ei cu gândurile și temerile mele. Deci, haide, să ne trăim fiecare zi frumos, să ne preocupăm de aranjamentele de nuntă, de rochia miresei, de orice detaliu și de dragul miresei să le facem toate cu bucurie.” Și chiar  așa am și făcut, îmi amintesc cum am mers amândouă la Cluj să alegem rochia de mireasă, cum am cumpărat hainele  de nuntă și am apreciat că dorința miresei a fost, ca întotdeauna, mama ei  ( adică eu) să fie foarte frumos îmbrăcată, să arate prin ținuta ei că se bucură de nuntă și că e zi foarte specială, și așa a și fost.

Pregătirile de nuntă au mers foarte bine și nunta  a fost după cum ne-am dorit în inima noastră, mă bucuram că este fericită și iubită, parcă și temerile s-au mai risipit.

Dar după ziua nunții, mirii au plecat, s-au mutat în alt oraș și atunci frica de singurătate mi-a umplut inima, parcă toată casa mi s-a golit, deși aveam doi baieți acasă, dar nu știam cum va fi relația mamă-fiică după nuntă. Am trăit așa câteva luni până când cerul meu s-a înseninat văzând că fiica mea și ginerele nu ne-au ținut la distanță, că le plăcea să petreacă timp cu noi, veneau cu drag acasă de sărbători și doreau să se reîntoarcă în orașul natal.

Doamne, ce liniște m-a inundat văzând că acum am doi prieteni: pe fiica mea și pe soțul ei. În loc să văd în ginerele meu  omul care mi-a luat fiica am văzut invers, am văzut-o pe fiica mea care a mai adus încă un fiu în familia noastră, încrederea a crescut  zi de zi și teama de singurătate a dispărut complet.

La serviciu e minunat să fii înconjurat de familia ta, într-o societate care nu crede în unitatea familiei, e greu să faci diferența, dar cu Dumnezeu totul este posibil. În urmă cu  20 de ani , soțul meu a  început o mică afacere de familie  și cot la cot cu el, într-o zi stând singură acasă și având grijă de copiii, care erau foarte mici atunci, am auzit de la Domnul că planul  Lui era ca noi să dezvoltăm această afacere și copii nostri să o continue cu success și pasiune. Eram săraci atunci, nu puteam să ne permitem decât hrana de bază și puține haine, și acestea de multe ori de la second-hand, dar planul Lui Dumnezeu s-a împlinit : compania noastră are azi peste 475 de angajați și 20 de depozite în toată România. E minunat că în acest context pot să fiu colegă cu fiica mea, am ocazia să o învăț, dar să și învăț de la ea, am posibilitatea să  fiu corectată cu cea mai mare sinceritate, pentru că dacă cineva dorește să nu mă fac de rușine, atunci această persoană este fiica mea. Mă bucur mult să lucrez zi de zi alături de soțul meu, de băiatul cel mare și de o mulțime de frați , surori, cumnați, cumnate, prieteni care constituie acum marea familie Materom.

Nu pot să nu vă spun ce înseamnă să ai o fiica și din punct de vedere spiritual, mulțumesc Lui Dumnezeu că, Natalia, fiica mea este și partenera mea în lucrarea spirituală, fie că e vorba de poeziile pe care le recit sau le scriu, de revista “ Suflet de femeie” sau de emisiunile de la CREDO TV, de conferințele de femei, dar și de alte lucrări sociale. Pe lângă soțul meu fiica mea este prima care se roagă pentru mine și care mă corectează cu sinceritate și obiectivitate, nu pot să vă spun cât sunt de mandră când apreciza ceeace fac, nu pot să vă explic cât mă simt de încurajată când participă alături de mine la conferință și îmi transmite încurajare și susținere atunci când trebuie să prezint anumite teme.

Dar cea mai mare bucurie o am când văd  dorința ei  de a sluji oamenilor, împlinind astfel voia Lui Dumnezeu. Cu toții suntem chemați să fim “împreună lucrători cu Dumnezeu” ( 1 Cor 3:9) și mandatul de a face ucenici l-am primit deopotrivă atât bărbați sau femei, așa cum ne spune Domnul Isus în Evanghelia după Matei 28:18:20.

Pentru noi mamele e minunat ca primii ucenici pot fi însăși fii și fiicele noastre și apoi în echipă cu ei putem salva alți oameni din intunericul lumii acesteia.

Nu pot să vă spun, da nu pot să vă spun tot despre bogăția de a avea copii, nici măcar despre valoarea unei fiice, dar cred că v-ați regăsit multe dintre voi, dragi mame, rândurile de mai sus, ați zâmbit și ați lăcrimat, că așa suntem noi mamele.  îi prețuiesc la fel de mult, pe toți cei trei copii ai mei și sunt mândră de fiecare că Dumnezeu a îngăduit să le dau viață și să am grijă de ei, dar în acest articol am împărtășit cu voi, dragi cititoare ce înseamnă pentru mine să am o fiică și sper să pot să spun și câteva din secretele mamă-fiu, în viitorul apropiat.

Nu aș vrea nicidecum ca mamele de baieți să fie geloase sau nemulțumite pentru că ele nu au fete, și nici nu aș vrea ca femeile care nu au copii să se simtă descurajate citind acest articol , de aceea am câte un gând și pentru aceste persoane.

Pentru mamele de baieți, am o veste foarte bună: fii voștri  se vor căsătorii și atunci veți avea fiice, fetele acestea, nurorile voastre,  așteaptă  să primească dragostea voastră necondiționată pentru ca să poată înflori în familia voastră și pentru ca voi să vă bucurați de ele și să vă fie un sprijin în anii mai grei ai bătrâneței.

Pentru femeile care nu au născut copii, nu numai că au posibilitatea de a înfia un copil orfan sau abandonat de părinți, dar există și fii și fiice spirituale, pe care Dumnezeu ți-i poate da la orice vârstă, aceștia sunt oameni  în care trebuie investită dragoste necondiționată, educație și timp.

În încheiere, vreau să subliniez , că fii și fiicele noastre sunt  cea mai mare comoară ce o primim aici pe pământ, ei ne sunt dați în grijă să-I creștem,să-I ajutăm să se dezvolte ca niște pomi de care ne ocupăm ca peste ani să aducă o recoltă foarte foarte bogată.  Ei sunt finite,veșnice și chiar dacă uneori din cauza școlilor ce le urmează sau a familiilor ce și le întemeiază copii noștrii, trebuie să fim despărțiți de ei. Aceasta este doar temporar, deoarece planul Lui Dumnezeu este ca noi și familia noastră să-I slujim Lui și în viața veșnică.

Dumnezeu să ne ajute!

Rodica Baciu