Azi m-am trezit cu un sentiment de efemeritate, poate că și cartea pe care o citesc contribuie la asta: Minciunile pe care le cred femeile și Adevărul care le eliberează (?). Aceasta m-a împins să reflectez la tot ce am și să fiu mulțumitoare și să-L laud pe Domnul.
În urmă cu câteva săptămâni am urmărit împreună cu soțul meu un serial cu o poveste de viață ce m-a făcut să uit de cotidianul meu. Câteva zile nu am reușit să scap de sentimentul de tristețe pe care mi-l lăsase acel film. Deunăzi am discutat cu cea mai bună prietenă a mea, după multă vreme, și ne-am văzut pe video-call și ne-am împărtășit cum suntem. Discutând cu ea, am rămas cu același sentiment de efemeritate, totul trece extrem de repede, și știu că nu zic nimic nou, dar îmi reamintesc mie și poate că și altcineva are nevoie de acest lucru.
Suntem străini și călători pe acest pământ. Casa noastră nu e aici pe pământ. Necazurile, lacrimile, dezamăgirile nu sunt veșnice. Toate se vor sfârși, și în comparație cu veșnicia ce ne așteaptă (pe care nicio minte omenească nu o poate cuprinde – ceea ce trăim aici și ne pare veșnicie e un fulg de nea ce s-a topit imediat). Ba chiar duminică, la biserică, un frate a cântat despre „Fă-ți timp să slujești, că doar ce faci pentru Isus rămâne” – am plâns, nu mă puteam opri.
Ofelia Oprea
Blogger creștin/scriitoare
Domnul tot îmi vorbește de câteva luni despre slujire. Dragelor, încep să conștientizez și eu abia acum, după aproape 1 an de căsnicie, că nimic nu va mai fi la fel… Și dacă în urmă cu 10-20 de ani cei doi (bărbat și femeie) ce se uneau în căsnicie se gândeau că au viața înainte, și planuri pământești să și le împlinească acum… Tot ce ne-a mai rămas e să ne luptăm să ne păstrăm credința, să ne întărim și să slujim, să învățăm ce spunea Pavel, să ne deprindem să trăim mulțumitoare și din ce avem să dăruim celor ce nu au.
M-am căsătorit cu așteptări, multe dintre ele nerealiste, doar Hristos le poate împlini pe cele realiste, oricât m-aș lupta eu, nu voi obține ceea ce îmi doresc în afară de rugăciune și post constant pentru inima mea și pentru familia mea. Mi-a luat aproape 1 an să conștientizez că nu e despre mine și fericirea mea căsnicia, și asta nu înseamnă că nu mă mai lupt…
Nu am crezut niciodată în căsnicie ca „lapte și miere”…
Nici așa-zisa „lună de miere” nu e lapte și miere, cu atât mai puțin conviețuirea a doi oameni diferiți care locuiesc de acum împreună. M-am descoperit pe mine, mi-am cunoscut inima în acest an în mod profund față de oricare alt an din perioada când eram necăsătorită.
Domnul e Cel care poate schimba inima.
Domnul e Cel care aduce sentimentul de fericire și bucurie și împlinire. Fără El, nimeni nu poate oferi asta pe deplin, oricât de minunat ar fi. Și tot ce trăim aici e o clipă în comparație cu veșnicia.
Să ne ajute Domnul să ne legăm de Cer și de El mai mult, de slujire și de timpul prețios de libertate pe care încă îl mai avem să ne întărim în El.
Amin.
