Tirgu Mures, Romania

Puterea cuvintelor noastre (Nr.55)

Dumnezeu ne-a creat, pe noi, oamenii, după chipul și asemănarea Lui – ființe trihotomice, cu duh, suflet și trup (1 Tesaloniceni 5:23). Și ne-a creat cu capacitatea de a comunica prin cuvinte, de a vorbi, asemenea Lui. Căci El a zis și lucrurile au luat ființă (Geneza 1). Și noi zicem și se împlinește – semănăm cuvinte care rodesc,  fie viață, fie moarte…  Căci este scris: „Moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21; vezi și Iacov 3:6).

Dumnezeu este sfânt, este drept, este bun și tot ce a zis și s-a făcut este bun, este foarte bun (Geneza 1). Dumnezeu și-a dorit o familie, de aceea a creat omul după chipul Lui. Însă primul om creat, Adam, căzând în păcat, a atras blestemul separării de Dumnezeu pentru toată umanitatea.

Dumnezeu a trimis atunci în lume pe Fiul Sau, Isus Hristos, Al doilea Adam, care a ridicat păcatul lumii și a deschis calea pentru restaurarea familiei lui Dumnezeu – toți aceia care-L primesc pe Isus ca Domn și Mântuitor, El fiind Primul născut dintre mai mulți frați (Romani 8:29).

Omenirea căzută în păcatul adamic, are gândurile, vorbele, faptele  îndreptate spre rău, pentru că „știm că toată lumea zace în cel rău” (1Ioan 5:19). Astfel lumea, care s-a îndepărtat  de Dumnezeu, trăiește în păcat care duce la moarte. Însă copiii lui Dumnezeu, familia Lui restaurată prin puterea Legământului celui nou în sângele lui Isus Hristos are alt destin – viața eternă în bucuria Tatălui. Cu atât mai mult, cuvintele poporului lui Dumnezeu au o greutatea deosebită dată de autoritatea lui Isus Hristos care locuiește în noi.

Mirela Pețan

Cuvintele sunt în noi, gândim prin cuvinte și atunci când le rostim, declanșăm lucruri,  apar consecințele rostirilor noastre. Cuvintele noastre au o greutate deosebită, mai ales că le rostim , fie că ne dăm seama sau nu, din poziția de autoritate de fii de Dumnezeu. Cuvintele noastre schimbă  atmosfera, aduc pace, bucurie, speranță, dacă vorbim inspirați de Duhul Sfânt. Dar dacă lăsăm firea să preia controlul și vorbim cu mânie, judecată, condamnare, putem distruge relații, putem răni adânc pe cei cu care vorbim, transmitem, de fapt, mesajul întunericului!

Pentru noi, copiii Domnului, cei mântuiți prin primirea Domnului Isus Hristos ca Mântuitor și Domn (Romani 10:9-10), revelația puterii cuvintelor noastre este vitală.

E o mare bătălie care se dă la poarta inimii noastre, a gândurilor și vorbelor noastre! Dușmanul știe foarte bine cât de puternice sunt cuvintele noastre și face tot ce poate să ne facă să rostim cuvinte întunecate.  Mulți creștini se amăgesc că nu e așa grav dacă au vorbit cu ușurință, dacă au rostit promisiuni nebiblice sau au făcut jurăminte în joacă, dacă au rostit cuvinte aspre asupra altora…. Uită de ele și apoi se miră de consecințele care apar. Cuvintele neziditoare nu se văd, dar rămân acolo, ca niște semințe rele plantate în sufletul celor care le-au auzit (inclusiv în sufletul celui ce le-a rostit…) . Și rodesc lucruri rele, dacă n-au fost smulse prin rugăciune de pocăință.

Devenim copii ai lui Dumnezeu prin rostirea noastră, prin rostirea cuvintelor izvorâte din credința inimii… Doar rostim și cuvintele noastre răsună în lumea spirituală. Cuvintele noastre produc un efect cataclismic – ne strămută din împărăția întunericului în Împărăția dragostei și luminii lui Dumnezeu. Cuvintele noastre ne transferă din moarte în viață… Doar rostirea cuvintelor noastre izvorâte dintr-o inima a credinței au acest efect colosal asupra destinului nostru etern. Însă tot atât de puternice sunt și cuvintele rostite de noi în orice alta situație, oricât de minoră poate părea.

Dacă am realiza câtă putere au cuvintele noastre, am fi infinit mai atenți la ce vorbim!

Ca și copii ai lui Dumnezeu, parte din familia Lui, avem mandatul extraordinar  să-L reprezentăm pe El pe pământ, ca ambasadori ai Lui. Și atunci nu mai vorbim oricum, ci cu mare atenție și responsabilitate, știind importanța cuvintelor rostite de noi.

Pentru că acum suntem templele Duhului Sfânt și pentru că Tatăl ceresc și Domnul Isus Hristos locuiesc în noi, avem responsabilitatea și chemarea de a vorbi cuvintele Vieții conform Cuvântului, călăuziți de Duhul Sfânt. Și noi trebuie să vorbim ce auzim de la Duhul Sfânt, precum Domnul Isus, care a vorbit și a acționat după cum I-a spus Tatăl. Noi avem un alt statut – nu mai suntem DIN lumea aceasta, care zace toată în cel rău, chiar dacă suntem ÎN lume (Ioan 17:11-17). Noi suntem chemați să fim sare și lumină în lume. Îl avem în noi pe Isus Hristos care este  Lumina lumii, Pâinea Vieții, Apa vie, Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul oștirilor.

În noi este tot ce avem nevoie ca să putem duce lupta cea bună a credinței, să-L vestim pe Isus Mântuitorul și Domnul, care vine în curând! De data aceasta El vine ca Leul din tribul lui Iuda, Domn al domnilor, Domnul oștirilor.

Iar oștirea Lui pe pământ suntem noi, răscumpărații Lui prin sângele Lui prețios.

Dacă suntem oștire, înseamnă că avem chemarea de a lupta. Nu luptăm oricum, ci știm că suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne întărește. Este o luptă câștigată de Domnul oștirilor. Noi umblăm, din El și prin El, în biruințele Lui. Bătăliile noastre nu sunt cu oamenii, ci cu puterile întunericului (Efeseni 6:10-18). Ce înseamnă atunci rugăciunea, mijlocirea, lupta spirituală?

Sunt moduri de operare ale armatei lui Isus Hristos aici, pe pământ, pentru câștigarea de noi suflete și teritorii, pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Și toate acestea presupun cuvinte rostite de noi și acțiuni ale credinței.

Nu putem rosti cuvintele acestea înaintea Tatălui din inimi împărțite, pline de mânie, neiertări, amărăciuni…. Chiar dacă cuvintele noastre sunt corecte, n-au greutate, n-au autoritatea dată de un cuget curat, închinat Domnului. Vor fi rugăciuni fără răspuns… chimvale zăngănitoare…

Pentru a avea rod în viața de rugăciune, mijlocire, luptă spirituală, sunt importante principiile inimii curate și ale mâinilor curate (Psalmul 15; Psalmul 24), o viață dedicată în totalitate Domnului, trăită în integritate, fără păcate ascunse, fără compromis, cu focul Duhului Sfânt în noi, în sfințire și smerenie, în pace și iertare, în bunătate și compasiune..

Avem armele luminii, întărite de Domnul. Luptăm fără teamă, știind cine ne conduce și ai cui suntem.

Cum luptăm noi? Prin rugăciuni, mijlociri, prin confruntări spirituale, prin post, prin Cuvântul Scripturii, prin laudă, închinare, prin armele luminii – dragostea, pacea, bucuria, răbdarea, perseverența, facerea de bine, credincioșia, smerenia, sfințirea noastră, dărnicia, bunătatea, roada Duhului – adică Hristos în noi!

Ce este rugăciunea noastră atunci? O mare bucurie, să stăm de vorbă cu Tatăl nostru din ceruri, pe care să-L onorăm, să-I mulțumim, să-L lăudăm pentru măreția, bunătatea, dragostea Lui infinita pentru noi, manifestată prin jertfa Domnului Isus Hristos. Căruia îi putem spune toate durerile noastre, care ne sfătuiește și ne vindecă, ne eliberează de poveri, ne iartă greșelile mărturisite, ne dă răspunsuri în alegerile noastre, ne încurajează, ne dă direcție… E Tatăl cel bun care ne așteaptă oricând să venim cu încredere totală în El, cu inima deschisă, fără teamă. E atât de bine pentru sufletele noastre starea de vorbă cu Tata!

Apoi intrăm în mijlocire. Vorbim lui Dumnezeu, Tatăl nostru, despre nevoile și durerile altora, despre situații grele, aducem înaintea Lui situații din comunități, dintr-o țară. Stăm la mijloc, între Dumnezeu și o alta persoană, o comunitate, o țară, împlinind dimensiunea preoțească a mandatului nostru de copii ai lui Dumnezeu (1Petru 2:9, Apocalipsa 5:10).

A treia dimensiune a rugăciunilor noastre este lupta spirituală. Ea are ca fundament identitatea noastră ca și copii ai lui Dumnezeu, care au autoritate în Numele lui Isus Hristos. Noi suntem așezați ÎN Isus Hristos în locurile cerești (Efeseni 2:6). Așadar noi luptăm din poziția de autoritate din Hristos– fiind deasupra oricărei puteri demonice, având putere (autoritate) să „călcăm peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu ne va putea vătăma” (Luca 10:19).

În baza mandatului dat de Isus Hristos Bisericii avem cheile Împărăției (Matei 16:18-19), adică autoritatea de a lega (a interzice, de a închide porți) și de a dezlega (a permite, de a deschide porți), aici pe pământ, și așa va fi în ceruri, în zona spirituală, cu manifestare în zona naturală. Folosim cheile Împărăției date Bisericii- adică autoritatea delegată nouă, copiilor lui Dumnezeu, de către Domnul Isus Hristos.

Noi, ca și copii ai Domnului, suntem străjeri – pe zidurile și la porțile familiei, națiunii, a localităților.

Bătăliile noastre au loc la porți – locurile de acces, de vulnerabilitate:

  • Bătălia la porțile familiei – închidem porțile în fața atacurilor demonice și le deschidem pentru prezența slavei Domnului, pace, bucurie, focul Duhului Sfânt în inimi.
    • Veghem la integritatea zidurilor familiei – fără fisuri de neiertare, de amărăciune, de mânie…
    • Veghem la relația dintre soți – puterea legământului de căsătorie;
    • Veghem la relația părinți – copii și la puterea rugăciunilor și binecuvântărilor generaționale.
  • Bătălia la porțile țării. Cartea Neemia ne dă și azi strategia în lupta pentru România. Vedem porți dărâmate, ziduri fisurate – și poporul Domnului e chemat pe familii (biserici) la protejarea și reconstrucția țării. În cartea Neemia, poporul era într-o alertă continuă, cu strajă zi și noapte, împletind munca cu lupta (Neemia 4). Totul în unitate – la sunetul trâmbiței, se adunau rapid, gata să se apere, bazându-se pe Domnul!

 

Pentru noi, creștinii de azi, este modelul de vigilență, de implicare, de unitate, de credință și de încredere în Domnul, de responsabilitate pentru cetatea (țara) pe care ne-a dat-o Domnul, pentru dregerea spărturilor, repararea porților – pentru apărarea valorilor creștine ale națiunii noastre așa cum a fost creată să fie.

Armele noastre sunt puternice, întărite de Dumnezeu. În esență sunt cuvintele noastre rostite din identitatea de fii de Dumnezeu, din poziția și autoritatea “în Hristos, așezați în locurile cerești”, care au primit cheile Împărăției și pot rosti uși deschise sau închise, pot permite sau interzice, prin cuvinte de autoritate rostite sub călăuzirea Duhului Sfânt, conform Scripturii. Apocalipsa 12:11 spune că noi “biruim prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii noastre” – biruim întunericul mărturisind puterea sângelui Domnului Isus Hristos în situațiile noastre grele, mărturisind încrederea noastră neclintită în Dumnezeu! Ce mărturisim în încercări, în situații de presiune – poate aduce biruința noastră. Biruim și prin renunțarea la eu-ul nostru (și nu ne iubim viața chiar până la moarte).

Armele luminii sunt:

  • Numele lui Isus Hristos;
  • Puterea sângelui lui Isus Hristos – puterea Legământului celui nou;
  • Cuvântul lui Dumnezeu în inimile și pe buzele noastre. Puterea cuvintelor din Scripturi, rostite sub călăuzirea Duhului Sfânt, în declarații, rugăciuni, în mijlociri, în luptă;
  • Rugăciunea în Duhul Sfânt;
  • Rugăciunea. Revelația identității și a autorității noastre de fii ai lui Dumnezeu care vorbim ca fii ai Luminii. Puterea acordului în rugăciune, rugăciunea corporativă, în unitate. Puterea cuvintelor inspirate de Duhul Sfânt prin revelații, în acord cu Scriptura în rugăciuni, mijlociri, luptă. Puterea cuvintelor mărturisirilor noastre – de pocăință, de recunoaștere a greșelilor noastre, de iertare, de recunoaștere a domniei lui Hristos în viața noastră, de smerire și de supunere față de Isus Hristos. Cuvintele noastre au mare putere și suntem responsabili de fiecare cuvânt rostit, nu doar în rugăciune, ci și atunci când vorbim „normal”;
  • Lauda, închinarea prin cuvintele noastre;
  • Postul (răstignirea firii și a poftelor ei);
  • Pacea lui Hristos în noi – care ne păzește inimile și gândurile;
  • Bucuria Domnului – e tăria noastră;
  • Roada Duhului în noi – caracterul lui Hristos în noi;
  • Smerenia;
  • Sfințenia.

 

Suntem destinați să biruim! Am primit tot ce avem nevoie și acest tot este în noi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Este o vreme a trezirii noastre! Este o vreme a alegerilor noastre! Să alegem să vorbim lumină și nu întuneric, să trâmbițăm Vestea Bună a mântuirii și nu veștile rele ale lumii, să vestim pacea și speranța care sunt în Hristos. Domnul să ne ajute pe toți să pășim în supranaturalul Lui și să umblăm continuu acolo, unde este pace în mijlocul furtunii, unde este viață și lumină în mijlocul întunericului, unde sunt promisiunile Lui de protecție, de provizii, de binecuvântare.

Și Duhul și Mireasa zic: „Vino, Doamne Isuse!”